Călătorie de 10 minute. Un tunel va lega Danemarca de Germania: „Batem recorduri cu acest proiect”
Construcția este una inedită, întrucât segmente ale tunelului vor fi plasate pe fundul mării și apoi unite, scrie BBC.
Numit Fehmarnbelt, tunelul se va întinde pe o distanță de 18 kilometri și va fi cel mai lung tunel pre-fabricat rutier și feroviar din lume.
Majoritatea tunelurilor subacvatice – inclusiv tunelul de 50 de kilometri al Canalului Mânecii dintre Marea Britanie și Franța – sapă prin rocă sub fundul mării. În cazul tunelului dintre Danemarca și Germania, 90 de elemente individuale vor fi legate între ele, piesă cu piesă.
„Batem recorduri cu acest proiect”, spune Henrik Vincentsen, directorul executiv al Femern, compania daneză de stat care construiește tunelul. „Tuneluri scufundate au mai fost construite înainte, dar niciodată la această scară”.
Acordul pentru construirea tunelului care leagă cele două țări a fost semnat în 2008, dar proiectul a fost amânat din cauza opoziției operatorilor de feriboturi și a grupurilor germane de protecție a mediului care s-au declarat îngrijorate de impactul ecologic.
Călătorie de 10 minute cu mașina
Tunelul finalizat va scurta și călătoria făcută cu feribotul, care în mod normal durează 45 de minute. Astfel, călătoria între Rødbyhavn, în sudul Danemarcei, și Puttgarten, în nordul Germaniei, va dura doar 10 minute cu mașina sau 7 minute cu trenul.
Valoarea totală a proiectului este estimată la 7,4 miliarde de euro, iar sistemul a fost finanțat în cea mai mare parte de Danemarca, cu 1,3 miliarde de euro de la Comisia Europeană.