Calculatorul premierului australian a fost piratat, China fiind suspectată în acest caz - presă

Calculatorul pe care premierul australian, Julia Gillard, îl foloseşte la Parlament a fost piratat, ca şi cele ale miniştrilor Apărării şi Afacerilor Externe, a afirmat marţi presa, adăugând că în acest caz este suspectată China, relatează AFP.

Urmărește
5 afișări

Potrivit publicaţiei Daily Telegraph din Sydney, serviciile de informaţii americane au avertizat Guvernul australian că mii de e-mailuri de pe calculatoare ale miniştrilor au fost piratate.

Acest spionaj ar fi început în februarie şi a durat mai mult de o lună, a adăugat cotidianul.

"Patru surse guvernamentale diferite au confirmat că au fost avertizate că agenţii de informaţii chineze fac parte dintr-o listă de piraţi străini suspectaţi", precizează Daily Telegraph.

Ministrul Justiţiei, Robert McClelland, a refuzat să confirme sau să dezmintă aceste informaţii.

"Guvernele australiene succesive au obiceiul să nu comenteze operaţiunile legate de agenţiile de informaţii", a declarat el într-un comunicat.

Aceste agenţii "lucrează bineînţeles în strânsă cooperare cu omologii lor străini privind securitatea informatică", a adăugat el.

Atacurile piraţilor au vizat cel mai probabil reţeaua de e-mailuri a Parlamentului australian care este cel mai puţin securizată, dintre cele două reţele utilizate de deputaţi, potrivit presei. Comunicaţiile cele mai sensibile sunt efectuate prin intermediul unei a doua reţele.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici