În semn de bunăvoinţă, Sarkozy urmează să anunţe suplimentarea, cu cel puţin 1.000 de militari, a efectivelor franceze din Afganistan, conform unor surse de la Bruxelles şi Paris.
El urmează şi să adere la o strategie comună care garanteză, conform dorinţei exprimate de Statele Unite, că aliaţii vor mai rămâne cel puţin cinci ani în Afganistan, într-o operaţiune în care NATO şi-a pus în joc propria credibilitate.
La rândul său, NATO urmează să anunţe că următorul summit – cel care va marca împlinirea a 60 de ani de la înfiinţarea organizaţiei – va avea loc la Strasbourg şi Kehl, în Franţa şi Germania, devenind prima astfel de reuniune desfăşurată, în ultimii peste 50 de ani, pe teritoriul francez.
La sfârşitul anilor ’90, preşedintele Jacques Chirac a început o revenire parţială în structurile militare integrate, de unde Franţa s-a retras în martie 1966, sub conducerea generalului Charles de Gaulle. În urma deciziei lui Chirac, Franţa a reînceput să ia parte la reuniunile miniştrilor Apărării din ţările NATO şi la cele ale Comitetului militar, din care fac parte şefii Statelor Majore ale statelor Alianţei.
Elaborarea "Cărţii Albe a apărării şi securităţii naţionale", solicitată de preşedintele Nicolas Sarkozy, înregistrează întârzieri, dar în cercurile diplomatice şi militare franceze nu există nici o îndoială că decizia este luată deja, iar Franţa va prezenta la Bucureşti jaloanele revenirii, aproape complete de această dată, în lanţul de comandă militar al NATO.
Această decizie se va concretiza prin trimiterea a aproximativ 1.000 de francezi, la toate nivelurile comandamentelor NATO, în principal la cartierul general de la Mons (Belgia). Franţa nu va reveni însă în Grupul pentru planificare nucleară al Alianţei, acest domeniu rămânând strict de competenţa autorităţilor naţionale, chiar dacă Sarkozy a propus vineri discuţii cu ţările UE pe tema rolului descurajării nucleare în apărarea continentului.
Preşedintele francez a legat însă revenirea Franţei în structurile militare NATO de o relansare a Politicii europene de securitate şi apărare.
Din acest motiv, oficializarea "apropierii" – termen preferat de Paris celui de "reintegrare" – va fi celebrată la Strasbourg şi va reprezenta ultima etapă a procesului. Cea de-a doua etapă va fi constituită de preşedinţia franceză a UE, în cea de-a doua jumătate a anului.
Statele Unite par a fi convinse de abordarea franceză. "În acest oraş, avem un preşedinte care se pregăteşte să folosească preşedinţia UE pentru a consolida apărarea europeană şi a aduce Franţa într-o Alianţă Nord-Atlantică modernizată", a declarat, în februarie, la Paris, ambasadorul american la NATO, Victoria Nuland.
Tensiunile franco-americane provocate de războiul din Irak par a fi fost depăşite, ca şi vechile suspiciuni de concurenţă între apărarea europeană comună şi NATO.
Totuşi, Nuland a atras atenţia că "Marea Britanie şi Germania deţin principalele pârghii ale acestor negocieri majore", chiar dacă şi Washingtonul poate "ajuta" la desfăşurarea acestora.
Franţa se aşteaptă ca Marea Britanie să renunţe la opoziţia faţă de două dintre priorităţile sale – consolidarea cartierului general european de la Bruxelles şi suplimentarea bugetului Agenţiei Europene pentru Apărare, iar ca Germania să facă un efort bugetar suplimentar pentru apărare, domeniu căruia îi alocă, potrivit documentelor NATO, numai 1,3 la sută din PIB, faţă de 2,4 la sută în Franţa şi 2,3 la sută în Marea Britanie.