Camera Reprezentanţilor din SUA a prelungit dispoziţiile Patriot Act
Camera Reprezentanţilor din SUA a prelungit, luni seara, dispoziţiile Patriot Act, un pachet de măsuri antiteroriste adoptate de fosta administraţie George W. Bush după 11 septembrie 2001, informează AFP.
Membrii Camerei Reprezentanţilor au adoptat textul cu 275 de voturi pentru contra 144.
Trei măsuri majore sunt în joc: "supravegherea mobilă" a comunicaţiilor suspecţilor care utilizează mai multe linii telefonice, principiul "lupului solitar" care permite anchetarea persoanelor suspectate de activităţi teroriste, posibilitatea oferită autorităţilor de a avea acces la toate datele referitoare la un suspect.
Prelungirea acestor măsuri până la 8 decembrie nu corespunde dorinţei Casei Albe, care solicita prelungirea până în 2013, dar Casa Albă precizase că nu se va opune proiectului de lege din Cameră.
Republicanii din Cameră speră ca în următoarele luni să obţină extinderea proiectului pe termen cât mai lung, poate chiar permanent.
Legea, adoptată după 11 septembrie, este cu atât mai controversată din cauza prerogativelor speciale acordate serviciilor de securitate.
În Senat, dezbaterea privind modalităţile de prelungire a Patriot Act sunt şi mai complicate pentru că au fost depuse mai multe proiecte de lege.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei