Camera Reprezentanţilor i-a trimis citaţii secretarului de Stat Mike Pompeo în ancheta împotriva lui Trump

Publicat: 28 09. 2019, 12:55
Actualizat: 27 10. 2021, 08:10

Citaţiile au fost emise de Comisia pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor, de Comisia pentru Afaceri Externe şi de Comisia de Supraveghere, în cadrul anchetei care poate conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump.

Conform citaţiilor, Mike Pompeo are termen-limită data de 4 octombrie pentru a furniza documente „în cadrul anchetei privind destituirea” preşedintelui Donald Trump.

În plus, cinci oficiali din cadrul Departamentului de Stat sunt convocaţi pentru audieri în Camera Reprezentanţilor.

Camera Reprezentanţilor din SUA a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden.