Prima pagină » Știri externe » Camera Reprezentanţilor limitează finanţarea unora dintre reformele promovate de Casa Albă

Camera Reprezentanţilor limitează finanţarea unora dintre reformele promovate de Casa Albă

Republicanii din Camera Reprezentanţilor au obţinut sâmbătă adoptarea unui proiect de lege a bugetului care reduce drastic o serie de cheltuieli necesare aplicării programelor promovate de preşedintele american, Barack Obama, relatează AFP.
20 feb. 2011, 11:46, Știri externe

Camera Reprezentanţilor, controlată de republicani după alegerile din noiembrie, a votat sâmbătă, cu 235 de voturi pentru şi 189 împotrivă, un proiect de lege care prevede reducerea cheltuielilor guvernamentale cu 61 de miliarde de dolari.

„Pentru prima dată după mulţi ani, membrii Camerei au putut lucra aşa cum doreau şi au reuşit să voteze reduceri de cheltuieli care se numără printre cele mai importante din istoria Statelor Unite”, a declarat preşedintele Camerei Reprezentanţilor, John Boehner.

„Reducerea cheltuielilor federale este vitală pentru reducerea nesiguranţei economice, încurajarea investiţiilor în sectorul privat şi crearea unui context mai bun pentru crearea de locuri de muncă”, a adăugat el.

Textul adoptat sâmbătă, care mai trebuie aprobat şi în Senat, ar trebui să permită funcţionarea statului federal până la sfârşitul anului fiscal, la 30 septembrie.

În cazul în care cele două Camere nu vor ajunge la un compromis sau dacă preşedintele Barack Obama nu va recurge la dreptul de veto, serviciile statului riscă să intre în blocaj la 4 martie, data la care expiră prevederile legii aflate în vigoare în prezent.

Reprezentanţi ai Partidului Democrat consideră că o astfel de situaţie este probabilă, în condiţiile în care punctele de vedere ale celor două partide sunt ireconciliabile. Blocarea serviciilor administraţiei ar avea consecinţe nefaste, afectându-i în principal pe beneficiarii de ajutoare sociale, dar şi economia în ansamblu.

Obama are la dispoziţie două săptămâni pentru a determina adoptarea unei noi versiuni a bugetului.

Proiectul aprobat în Camera Reprezentanţilor pare a fi o sfidare la adresa administraţiei, care nu mai dispune astfel de fonduri pentru finanţarea reformei sistemului de sănătate, susţinută şi promovată insistent de Casa Albă. Textul include şi măsuri care împiedică Agenţia pentru protecţia mediului (EPA) să controleze sectoarele industriale care emit gaze cu efect de seră şi limitează şi rolul statului federal în sistemul de educaţie.

Citește și