Camerista care l-a reclamat pe Dominique Strauss-Kahn provine dintr-un sat sărac din Guineea
Camerista care susţine că a fost agresată sexual de Dominique Strauss-Kahn a crescut într-un sat sărac din Guineea (vestul Africii), iar jurnaliştii occidentali au stat de vorba cu rude ale acesteia, informează ziarul Le Parisien, în ediţia electronică.
Nafissatou Diallo, în vârstă de 32 de ani, s-a născut şi a crescut în satul Thiakoulle din Guineea, un cătun izolat unde viitoarea cameristă a trăit alături de tatăl agricultor care avea două soţii.
În sat, un unchi şi un frate vitreg îşi amintesc de o fată "cuminte" care a frecventat o perioadă şcoala islamică locală. După un timp, ea s-a mutat în oraşul Labe, situat la o distanţă de aproximativ 100 de kilometri. Nafissatou a locuit o perioadă şi împreună cu mama sa, Adja Aissatou Diallo, la Ziguinchor, Senegal. Căsătorită la 17 ani în Guineea, ea a născut o fetiţă, dar a rămas în scurt timp văduvă. După această dramă, a hotărât să i se alăture surorii sale, deja instalată la New York.
Plecarea în Statele Unite a avut loc în urmă cu zece ani, iar, de atunci, camerista Nafissatou nu prea a mai avut contacte cu rudele sale din Africa. Potrivit mamei sale, ea se recăsătorise anul trecut cu un bărbat din Gambia, iar ceremonia a avut loc în Senegal.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


