Campanie de evacuare a taberelor de romi în oraşele italiene
ot mai multe familii, multe dintre ele victime ale extremiştilor italieni, sunt nevoite să părăsească Italia. O parte dintre romi se întorc în România, dar restul preferă să se deplaseze în Germania sau Marea Britanie unde speră să aibă parte de un tratament mai bun.
"Au plecat mulţi. Nu ştiu unde au plecat", a declarat un rom sub protecţia anonimatului. "Vrem case din prefabricate, bani pentru copiii noştri aşa cum am auzit că primesc romii în alte ţări. Ne gândim acum să ne mutăm în Germania", a adăugat el.
Imigranţii romi se plâng de reacţia pripită a Guvernului de la Roma după moartea soţiei unui ofiţer italian are a declanşat o adevărată isterie în Italia.
Ministerul italian de Interne a anunţat că, până marţi, au fost expulzate 283 de persoane, dintre care 264 din raţiuni de securitate publică iar 19 pentru că nu dispuneau de drept de şedere. Majoritatea sunt romi români, a declarat o sursă din poliţie.
Activiştii pentru apărarea drepturilor omului susţin că autorităţile italiene au distrus taberele ilegale locuite de romi din oraşele Roma, Bologna, Pisa şi Pavia, alături de alte localităţi.
"Roma a fost un oraş foarte sigur până în decembrie anul trecut. Securitatea nu reprezenta o problemă iar rata infracţionalităţii era una redusă, cu o medie inferioară celei din ate oraşe italiene", a declarat primarul Romei, Walter Veltroni, un politician care aspiră la postul de premier. "Dar afluxul din ultimele luni a atins proporţii masive pe care nu le putem gestiona sub nici o formă", a adăugat el.
El a subliniat că mizează pe integrare şi securitate în cadrul politicii locale care vizează comunităţile rome, precizând că în ultimii cinci ani a oferit adăpost unui număr de 15.000 de persoane care locuiau în tabere improvizate.