Prima pagină » Știri externe » Canada va primi aproximativ un milion de imigranţi în următorii trei ani

Canada va primi aproximativ un milion de imigranţi în următorii trei ani

Canada va primi aproximativ un milion de imigranţi în următorii trei ani, conform strategiei multianuale depuse miercuri de către guvernul liberal şi catalogată drept "cel mai ambiţios proiect de imigraţie din istoria recentă", relatează site-ul CBC News.
Canada va primi aproximativ un milion de imigranţi în următorii trei ani

Numărul imigranţilor economici şi al refugiaţilor acceptaţi va creşte la 310.000 în 2018, faţă de 300.000 în acest an. În 2019 vor fi primiţi 330.000 de imigranţi, iar în 2020 planul este pentru 340.000 de persoane, potrivit unui program prezentat în Camera Comunelor de la Ottawa.

Ministrul canadian pentru Imigraţie, Ahmed Hussen, a declarat că noile ţinte vor aduce imigraţia Canadei la aproape un procent din populaţie până în 2020, ceea ce va contribui la compensarea îmbătrânirii demografice. Oficialul consideră că planul este responsabil şi „cel mai ambiţios din istoria recentă a ţării”.

Guvernul nostru consideră că nou-veniţii joacă un rol vital în societatea noastră. Cinci milioane de canadieni sunt aşteptaţi să se pensioneze până în 2035 şi avem mai puţini oameni care lucrează pentru a susţine persoanele în vârstă şi pensionarii. Aducerea unui străin în Canada este doar jumătate din munca necesară. Trebuie să ne asigurăm că oamenii pot primi instrumentele de care au nevoie pentru a reuşi odată ce ajung aici„, a spus Hussen.

Ministrul canadian a subliniat că imigraţia favorizează inovarea şi consolidează economia, respingând unele afirmaţii conform cărora nou-veniţii afectează resursele Canadei şi devin o povară pentru societate. Guvernul canadian încearcă, de asemenea, să accelereze procesarea cererilor pentru reunirea familiilor de străini şi cele pentru cetăţenie.