Când va fi înmormântat Papa Francisc / Lideri din toată lumea vor fi prezenți la eveniment / Putin va fi absent
Meteorologii anunță că va fi vreme însorită la Roma, în ziua înmormântării Papei Francisc
Meteorologii prognozează vreme uscată și însorită la Roma pentru întreaga zi, temperaturile ajungând la aproximativ 23°C la prânz, potrivit serviciilor de meteorologie care publică informații pe internet.
Met Office anunță că că există doar o probabilitate de 10% de ploaie.
Mii de oameni se vor aduna la Vatican sâmbătă pentru a-și lua rămas bun de la Papa Francisc. De asemenea, la Roma vor ajunge numeroși lideri mondiali. Ei vor participa la înmormântarea suveranului pontif.
Guvernul României va declara zi de doliu național la funeraliile Papei
Guvernul României urmează să adopte o hotărâre prin care va fi instituită zi de doliu național, cu ocazia funeraliilor Papei Francisc, programate pentru sâmbătă.
Executivul se reunește, de regulă, în fiecare joi, iar decizia urmează să fie luată în cadrul următoarei ședințe.
Zeci de lideri ai lumii vor participa la înmormântare. Printre ei se va numără și Ilie Bolojan, președintele interimar al României.
Prințul de Wales participă la funeraliile Papei Francisc în numele regelui
Prințul William, prinț de Wales, va participa la funeraliile Papei Francisc în numele regelui, a anunțat marți Palatul Kensington. Anunțul vine la câteva săptămâni după ce Regele Charles a trebuit să își anuleze angajamentele din cauza „efectelor secundare temporare” ale tratamentului său împotriva cancerului.
Monarhul a dezvăluit în februarie 2024 că a fost diagnosticat cu cancer și că a început tratamentul. Charles a revenit la îndatoririle publice în aprilie anul trecut. În decembrie, anul trecut, surse au sugerat că tratamentul care „se îndreaptă într-o direcție pozitivă” va continua în 2025.
Când va vedea publicul trupul Papei Francisc
Trupul Papei Francisc va fi depus într-un sicriu deschis la Bazilica Sfântul Petru începând de miercuri, de la ora 10:00 (ora României), ora 09:00 (ora Italiei).
Publicului i se va permite să intre pentru a-și aduce omagiile două ore mai târziu, Bazilica rămânând deschisă până la miezul nopții.
Joi, persoanele în doliu pot intra de la ora 7 dimineața și pot rămâne până la miezul nopții. Vineri, intrarea se va face de la aceeași oră, dar se va închide publicului la ora 19:00, mai devreme.
Starmer anunță că va fi prezent la funeralii
Keir Starmer va participa sâmbătă la funeraliile Papei Francisc. Prim-ministrul Regatului Unit va participa la evenimentul din Roma alături de alți mari lideri mondiali, precum Donald Trump, Volodimir Zelenski, Emmanuel Macron.
Keir Starmer l-a numit pe Papa Francisc un „papă pentru săraci, cei oprimați și cei uitați” și a spus că „a fost aproape de realitățile fragilității umane, întâlnind creștini din întreaga lume care se confruntă cu războaie, foamete, persecuție și sărăcie. Cu toate acestea, el nu și-a pierdut niciodată speranța, alimentată de credință, a unei lumi mai bune”.
Italia anunță 5 zile de doliu național; Argentina, țara de origine a Papei, anunță 7 zile
Cabinetul premierului Giorgia Meloni a declarat cinci zile de doliu național în urma decesului de luni al Papei Francisc, a declarat marți ministrul protecției civile Nello Musumeci, citat de agenția ANSA.
Doliul va dura până sâmbătă, ziua funeraliilor defunctului pontif în Piața Sfântul Petru.
În Argentina, țara de origine a Papei Francisc, a decretat șapte zile de doliu național.
Vladimir Putin nu va merge la înmormântarea Suveranului Pontif
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că nu va participa la funeraliile Papei Francisc. La eveniment, în schimb, președintele american Donald Trump va fi prezent.
Înmormântarea Papei Francisc ar fi reprezentat prima ocazie a președintelui rus de a se întâlni fizic cu Donald Trump de când acesta și-a preluat cel de-al doilea mandat la Casa Albă.
Ursula von der Leyen și-a confirmat prezența la funeralii
Ursula von der Leyen a anunțat că va participa la funeraliile Papei Francisc, alăturându-se unor lideri mondiali importanți, precum președintele american Donald Trump și cel francez, Emmanuel Macron, alături de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care este și el așteptat.
Marii lideri ai lumii sunt așteptați la Roma. Printre aceștia, Macron, Trump și Zelenski
Președintele american Donald Trump și cel francez, Emmanuel Macron, au confirmat că participă la funeraliile Papei Francisc. Este așteptat și Volodimir Zelenski, scrie ANSA. Potrivit unei surse din cadrul președinției de la Kiev, liderul ucrainean va fi și el prezent.
Ilie Bolojan va merge la funeraliile Papei Francisc
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, va merge la înmormântarea Papei Francisc, anunță Administrația Prezidențială.
Înmormântarea Papei Francisc va avea loc sâmbătă
Potrivit Sky News, cardinalii au confirmat că înmormântarea Papei Francisc va avea loc sâmbătă, 26 aprilie, la ora 11:00 (ora României).
Va începe, de asemenea, prima din cele nouă zile de doliu.
La sfârșitul acestei perioade, conclavul – procesul de alegere a unui nou papă – va începe din 5 mai.
Vaticanul a confirmat, de asemenea, că trupul Suveranului Pontif va fi dus la Bazilica Sfântul Petru pentru a fi expus publicului mâine dimineață de la ora 9.00.
CITEȘTE ȘI: Cine va fi următorul papă? Posibilii candidați si viziunea fiecăruia
Trupul său este în prezent depus într-un sicriu în capela reședinței Santa Marta, unde a locuit.
Papa Francisc a murit luni, 21 aprilie, în cea de-a doua zi de Paște, la vârsta de 88 de ani. Recent a fost spitalizat pentru mai bine de o lună, după ce a suferit de o dublă pneumonie.