Candidatul democrat la Casa Albă va fi învestit în cursă la sfârşitul lui iulie 2016
Această convenţie se va desfăşura cu şase săptămâni mai degrabă decât cea din 2012, care a avut loc la începutul lui septembrie.
„Este vorba de etapa care constă în a decide unde (…) îl vom învesti pe cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite”, a explicat Debbie Wasserman Schultz, preşedinta Comitetului Naţional Democrat.
Partidul Democrat urmează să aleagă oraşul care va găzdui această convenţie, New York, Philadelphia (Pennsylvania, est) şi Columbus (Ohio, nord) fiind favorite.
Începând din 1992, Partidul Democat nu a mai organizat atât de devreme convenţia înainte de alegerile prezidenţiale.
În schimb, Partidul Republican a anunţat săptămâna trecută că va organiza convenţia de învestire în săptămâna lui 18 iulie 2016, la Cleveland (Ohio).
Astfel, republicanii încearcă, după înfrângerea din 2012, să accelereze procesul de învestire, cu scopul de a-i oferi mai mult timp candidatului lor pentru a-şi face campanie împotriva candidatului democrat.
Alegerile prezidenţiale din Statele Unite sunt programate pentru data de 8 noiembrie 2016.