Caniculă în Europa | Parisul aplică măsuri de limitare a poluării după ce au fost atinse niveluri îngrijorătoare. Rezidenţilor li s-a cerut să renunţe la folosirea maşinilor personale

Publicat: 23 06. 2017, 08:26
Actualizat: 31 03. 2020, 05:12

Oficialii din Paris au impus restricţii rutiere în capitală şi în împrejurimile acesteia, solicitând rezidenţilor să renunţe la folosirea maşinii personale.

Poliţia a redus de asemenea viteza de circulaţie în unele zone şi a deviat traficul camioanelor grele.

Preţurile biletelor pentru mijloacele de transport în comun au fost reduse pentru a îndemna parizienii să adopte un stil de viaţă mai sănătos.

Închirierea bicicletelor este gratuită în perioada în care măsurile antipoluare vor fi aplicate.