- Home
- Externe
- WASHINGTON, (24.02.2015, 20:01)
- Valentin Vidu - Mediafax
"Capitala" Statului Islamic a fost transformată într-o "mare închisoare", afirmă un activist
Accesul în Rakka este uşor, însă problema este cum să scapi din "capitala" grupării Statul Islamic (SI), afirmă un activist care a prezentat, pe lângă atacurile aeriene ale coaliţiei antijihadiste, ororile la care sunt supuşi locuitorii oraşului din nordul Siriei, relatează CNN.
Urmărește
1323 afișări
"Capitala" Statului Islamic a fost transformată într-o "mare închisoare", afirmă un activist (Iamgine: Mediafax Foto/AFP)
"Mi-am pierdut viaţa... Nu am studii, nu am un viitor, nu am nimic. Nu am vrut aşa ceva pentru mine sau pentru oraşul meu", declară tânărul, care se prezintă sub pseudonimul Abu Ibrahim al-Raqqawi. De fapt, precizează postul american, tânărul este un fost student la medicină care a ajutat la crearea grupului "Oraşul Rakka este măcelărit pe tăcute".
Grupul denunţă atrocităţile comise de către jihadişti în oraş, motiv pentru care luptători SI au torturat şi executat deja un membru, ameninţându-i pe ceilalţi cu moartea, potrivit lui al-Raqqawi
Însă toate aceste orori nu-l vor opri să spună ceea ce vede, promite tânărul pentru CNN. "Situaţia mă obligă să fac asta. Nu vreau să fiu faimos. Nu vreau ca toată lumea să ştie cine sunt sau ce fac. O fac pentru oraş şi familia mea, pentru civilii nevinovaţi. Încercăm să facem tot ceea ce putem", spune tânărul. "Vrem să salvăm oraşul", subliniază el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Meta a respins acuzațiile conform cărora utilizatorii Facebook și Instagram sunt forțați să urmărească conturile noii administrații Trump
-
Ciolacu, despre restructurarea bugetarilor: Indiferent de obstacole - o duc la bun sfârşit
-
RAR avertizează: Escrocheria cu certificate auto false, la mare căutare
-
Mai mulţi angajaţi la ghişeele CFR pentru a scurta cozile studenţilor
Cel puţin 40 de persoane au fost executate în Rakka în ultimele două luni, a declarat al-Raqqawi pentru postul american, care precizează că nu a putut să verifice din surse independente această informaţie şi nici celelalte pe care le-a primit, insistând însă că mărturia tânărului reprezintă o perspectivă rară asupra transformărilor dramatice suferite de unul dintre cele mai liberale oraşe siriene.
Aceste persoane au fost executate după ce au fost acuzate că sunt luptători din cadrul Armatei Siriene Libere (ASL), că sunt gay sau au ucis alte persoane, susţine tânărul. Activiştii sunt de asemenea vizaţi, precizează el. "Dacă eşti activist, în Rakka (acest lucru) te va duce la moarte", afirmă tânărul.
O zi "obişnuită" în acest oraş, situat pe malul nordic al fluviului Eufrat, la aproximativ 160 de kilometri est de oraşul Alep, poate începe cu un drum la tribunal pentru jefuirea unei case şi se poate încheia cu o donare forţată de sânge, potrivit activistului. "Dacă ai vreio problemă la tribunalul islamic, ei îţi spun «du-te la spital, donează sânge şi adu bonul. Dacă nu-l aduci nu te putem ajuta»", afirmă tânărul. "Sunt multe atacuri aeriene, mulţi luptători SI răniţi", explică el.
Pentru femei, afirmă al-Raqqawi, oraşul este "ca o mare închisoare". Ele nu au voie să părăsească oraşul dacă au vârsta sub 45 de ani, iar grupul a documentat peste 270 de cazuri de fete obligate să se căsătorească cu luptători SI, subliniază el.
Tot potrivit lui al-Raqqawi, jihadiştii au vopsit, în urmă cu câteva săptămâni, în culori vii clădirile de la marginea unei pieţe în care execută oameni - decapitări şi crucificări. Este o "schimbare" notabilă, subliniază activistul, având în vedere că primul lucru pe care l-au făcut după ce au intrat în oraş a fost să vopsească clădiri în negru. În opinia sa, zugrăvelile recente - în roz, alb, auriu şi verde - ar putea să arate că SI încearcă să evite ca aceste clădiri să devină ţinte ale bombardamentelor coaliţiei.
"Un zid mare desparte civilii de luptătorii străini", declară tânărul, "de parcă oraşul ar trăi două vieţi diferite". "Pentru unii dintre aceşti luptători străini este raiul, pentru că (jihadiştii) le dau o groază bani. Le dau case impozante. Le dau maşini de lux", continuă el.
Însă, pentru alţii nu este paradisul pe care şi l-au imaginat, afirmă al-Raqqawi, care citează zvonuri potrivit cărora unii dintre luptătorii străini care au încercat să fugă au fost executaţi.
"SI le ia paşapoartele, iar dacă cineva încearcă să evadeze, este omorât pe loc", susţine el. "Problema nu este cum să intri în oraşul Rakka. problema este cum să scapi", subliniază al-Raqqawi.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Donald Trump face schimbări în lume în a treia zi de mandat. Țările UE ar putea fi supuse unor tarife vamale din partea SUA
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cel mai mare iceberg din lume, A23a, se deplasează spre insula britanică Georgia de Sud. Cât de gravă este situația
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe