- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cardinalul Angelo Sodano, una din cele mai influente figuri de la Vatican, a murit. Avea 94 de ani
Cardinalul Angelo Sodano, una din cele mai influente şi controversate figuri de la Vatican timp de peste un sfert de secol, acuzat că a intervenit în unul din cele mai cunoscute cazuri de abuz sexual din Biserica Catolică, a murit la vârsta de 94 de ani, anunţă Reuters.
FOTO Vatican News
Sodano, care era bolnav de ceva timp şi a murit vineri seară, a fost secretar de stat în timpul papei Ioan Paul al II-lea şi al papei Benedict al XVI-lea, deţinând postul numărul doi în ierarhia Vaticanului timp de 16 ani, între 1990 şi 2006.
Se crede în general că Sodano, împreună cu secretarul lui Ioan Paul al II-lea, arhiepiscopul de atunci Stanislaw Dziwisz, a condus Biserica în ultimii ani de viaţă ai răposatului papă, în timp ce sănătatea acestuia se deteriora din cauza bolii Parkinson şi a altor afecţiuni. Ioan Paul al II-lea a murit în 2005.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Iohannis, despre întâlnirea cu Zelenski la care România nu participă: Mi se pare un pic neobişnuit
-
Iohannis: Eu nici nu pot să plec. Dacă aş pleca, ar trebui să o fac prin demisie
-
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Într-o serie de dezvăluiri în National Catholic Reporter în 2010, autorul Jason Berry, un expert de frunte în criza abuzurilor sexuale din Biserică, a scris cum Sodano a blocat Vaticanul să îl investigheze pe părintele Marcial Maciel, fondatorul ordinului religios Legiunea lui Hristos.
După moartea lui Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict al XVI-lea a intensificat investigaţiile asupra lui Maciel şi l-a îndepărtat în 2006, când Vaticanul a recunoscut că acuzaţiile pe care le ignorase timp de decenii erau adevărate.
Ordinul Legiunea lui Hristos, ale cărui reguli interziceau criticarea fondatorului său sau punerea sub semnul întrebării a motivelor sale, a recunoscut ulterior că Maciel, care a murit în 2008, a trăit o viaţă dublă de pedofil, afemeiat şi dependent de droguri.
Sodano a negat de mai multe ori acuzaţiile potrivit cărora ar fi fost la curent cu viaţa dublă a lui Maciel şi că l-ar fi acoperit. Maciel, un conservator văzut ca un bastion împotriva liberalismului în Biserică, era cunoscut pentru că a făcut donaţii financiare generoase Vaticanului.
În 2010, la patru ani după ce Papa Benedict l-a înlocuit pe Sodano în funcţia de secretar de stat, cardinalul Christoph Schoenborn din Viena l-a acuzat pe Sodano că a blocat o investigaţie pe scară largă a fostului cardinal austriac Hans Hermann Groer.
Groer a demisionat din funcţia de arhiepiscop de Viena în 1995, în urma unor acuzaţii potrivit cărora ar fi abuzat sexual tineri seminarişti în trecut. El a murit în 2003, fără să îşi recunoască vina sau să se confrunte cu acuzaţii.
Sodano a negat, de asemenea, aceste acuzaţii.
În 2010, victimele abuzurilor sexuale din partea clerului l-au condamnat pe Sodano pentru că a declarat, în cadrul unui discurs public de Paşte, că abuzurile au fost în mare parte "bârfe mărunte".
Hirotonit preot în 1950, Sodano s-a alăturat serviciului diplomatic câţiva ani mai târziu. A lucrat în ambasadele Vaticanului din Ecuador, Uruguay, Chile înainte de a fi chemat din nou la Vatican pentru funcţii administrative de rang înalt.
Persoane din interiorul Vaticanului au declarat că, chiar şi după ce s-a pensionat, Sodano, care a continuat să locuiască la Vatican, a exercitat o influenţă semnificativă asupra carierelor oficialilor de la Vatican pentru restul pontificatului lui Benedict al XVI-lea. Benedict a demisionat în 2013.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO