Cardinalul francez rănit în timpul agresiunii împotriva Papei a fost operat
Cardinalul francez Roger Etchegaray, rănit în timpul agresiunii împotriva Papei în cadrul mesei din Ajunul Crăciunului, a fost operat duminică la şold, iar intervenţia a "reuşit", a anunţat Vaticanul în buletinul său oficial.

Cardinalul francez rănit în timpul agresiunii împotriva Papei a fost operat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
În vârstă de 87 de ani, adjunctul decanului Colegiului Cardinalilor a fost prins în busculada provocată joi seara de o femeie în vârstă de 25 de ani, cu aparente probleme psihice, şi a căzut în mijlocul Bazilicii Sfântul Petru.
El a fost operat duminică dimineaţa la spitalul Gemelli din Roma, pentru fractură de col femural drept, fiindu-i introdusă o "artro proteză totală a şoldului", se arată în buletinul oficial.
"Intervenţia a reuşit, iar condiţiile clinice ale pacientului sunt bune", adaugă textul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Cardinalul a fost dus, "aşa cum era programat, în secţia de terapie intensivă postoperatorie" a aceluiaşi spital.
Monseniorul Etchegaray este o figură importantă a Bisericii Catolice. El a fost trimis de Papa Benedict al XVI-lea şi mai ales de predecesorul acestuia, Papa Ioan Paul al II-lea, în majoritatea punctelor fierbinţi ale planetei: în Irak, înaintea intervenţiei americane, în Rwanda devastată de genocid, la Sarajevo în timpul asediului, în Cuba pentru a se întâlni cu Fidel Castro.
El a fost, de asemenea, unul dintre actorii apropierii Bisericii Catolice de iudaism şi al creării unor legături de încredere cu Biserica Ortodoxă Rusă, marea rivală a Bisericii Catolice în Europa Centrală.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului