Care au fost primele cuvinte ale lui Anders Breivik după arestare
„Am terminat acum”, a spus Breivik, în vârstă de 32 de ani, în momentul în care a fost preluat în custodia forţelor de ordine, după care a continuat să le vorbească poliţiştilor.
Poliţia nu a vrut să comenteze informaţia.
Forţele de ordine au relatat miercuri despre intervenţia din insula Utoeya, afirmând că suspectul s-a predat fără să opună rezistenţă. La scurt timp după ce a ajuns pe insulă şi s-a apropiat de zona unde se afla atacatorul, echipa de intervenţie a strigat „Poliţia, suntem înarmaţi”, a declarat Haavard Gaasbakk, liderul comandoului.
În acel moment, Breivik a apărut în apropierea unei zone împădurite, cu mâinile ridicate în aer şi neînarmat.
Conform cronologiei prezentate de poliţie, arestarea a avut loc la ora locală 18.27, la o oră şi un minut după prima alertă transmisă poliţiei locale şi la aproximativ 80 de minute după declanşarea atacului armat.
Poliţia norvegiană a fost criticată pentru timpul necesar intervenţiei, în condiţiile în care toate forţele de ordine şi de salvare erau concentrate în zona sediului Guvernului din Oslo, devastată de explozia unei maşini-capcană în jurul orei locale 15.30.
În lipsa unui elicopter adaptat şi pregătit pentru intervenţie, operaţiunea din Utoeya a fost întârziată şi de faptul că ambarcaţiunea poliţiei a suferit o pană de motor. Ulterior, poliţiştii au folosit două ambarcaţiuni civile, mai rapide, aflate în zonă.