Situaţia cea mai dificilă a fost întâmpinată în Celinac, o localitate situată la 20 de kilometri est de Banja Luka, unde cinci sute de case au fost inundate, în timp ce 20 de familii au fost evacuate, relatează agenţia oficială Fena şi postul naţional de televiziune (BHRT).
Aprovizionarea cu energie electrică în localitatea de 10.000 de persoane a fost întreruptă din cauza unei defecţiuni a sistemului de distribuţie, provocată de intemperii.
„Este o adevărată catastrofă. Plouă mereu, apele nu se retrag şi situaţia este mult mai îngrijorătoare”, a declarat premierul Republicii Srpska, Milorad Dodik, care s-a deplasat la faţa locului pentru a evalua pagubele în această localitate ce face parte din entitatea sârbilor din Bosnia.
Guvernul Republicii Srpska a pus la dispoziţie elicoptere serviciilor de protecţie civilă pentru a organiza evacuări.
Aproape toate localităţile din nordul ţării, de la Bihac (nord-vest) la Bijeljina (nord-est), au fost afectate. Zeci de persoane au fost evacuate din locuinţele lor.
Numeroase drumuri au fost avariate sau distruse, în vreme ce anumite sate au fost izolate complet. Aprovizionarea locuitorilor cu apă şi hrană a fost demarată de protecţia civilă.
Sute de hectare de terenuri agricole se află de asemenea sub ape.