Puigdemont a acuzat Spania că a retras mandatele de arestare, emise pe baza acuzaţiilor de rebeliune din cauza referendumului declarat ilegal pentru independenţă a Cataloniei, doar pentru că „se teme de opinia internaţională”.
„Statul spaniol e speriat de opinia internaţională”, a declarat liderul catalan demis, în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles.
Acesta a adăugat că se va întoarce în Catalonia dacă partidul său va câştiga alegerile anticipate programate pe 21 decembrie, însă a refuzat să dea detalii.
„Când am ajuns aici, nu am venit în Belgia, am venit la Bruxelles, capitala Europei, unde am fi putut să ne apărăm mai bine drepturile, iar asta nu se va schimba. Putem circula în spaţiul Uniunii Europene fără frică? Pentru moment nu avem un răspuns, aşa că pentru moment vom rămâne aici”, a afirmat Puigdemont.
Curtea Supremă de la Madrid a retras mandatul internaţional de arestare a premierului catalan demis, Carles Puigdemont, şi a altor patru membri ai Cabinetului său, argumentând că aceştia au afişat intenţia de a se întoarce în Spania.
Cu toate acestea, alţi şase membri ai Cabinetului din Catalonia, reţinuţi în legătură cu participarea lor la acte de rebeliune şi declararea ilegală a independenţei de către Guvernul regional demis, au fost eliberaţi pe cauţiune, în valoare de 100.000 de euro.