„Eu sunt cel care l-a arestat pe Zeidan. Şi sunt mându de acest fapt”, a afirmat Abdelmonem Essid.
În mod paradoxal, Essid s-a exprimat în cursul unei conferinţe de presă organizate de doi membri islamişti ai Congresului General Naţional (CGN), Mohamed al-Kilani şi Mustafa al-Triki, pentru a dezminţi orice implicare în răpirea premierului.
Premierul libian, Ali Zeidan, a anunţat duminică faptul că Abdelmonem Essid, Mohamed al-Kilani şi Mustafa al-Triki sunt responsabili de „răpirea” sa, iar justiţia se ocupă de-acum de acest caz. El nu a precizat dacă au fost începute urmăriri penale.
Essid şi-a justificat acţiunea afirmând că l-a „arestat” pe premier din cauza unor presupuse implicări în două afaceri legate de „droguri” şi corupţie.
„Drogurile au fost confiscate în iunie dintr-o maşină înregistrată pe numele lui Ali Zeidan”, a declarat Essid, apreciind că „nimic nu dovedea că Ali Zeidan beneficia de imunitate” în calitate de şef al Guvernului.
„Răpirea” lui Zeidan de către o brigadă ce depinde în mod neoficial de Ministerul libian de Interne arată confuzia şi indisciplina prezente în diferite organe de securitate conduse de către foşti rebeli care au luptat împotriva regimului lui Muammar Kadhafi în 2011.
Odată cu înlăturarea de la putere a regimului lui Muammar Kadhafi şi prăbuşirea unor instituţii de stat, noile autorităţi au încredinţat mai multor unităţi de miliţie să umple vidul apărut în domeniul securităţii.
Pe reţelele de socializare, mulţi internauţi au ironizat declaraţiile lui Essid, unii dintre ei considerând că este vorba despre o „glumă”.
La rândul lor, cei doi membri ai CGN au apreciat în timpul conferinţei de presă că, acuzându-i, Zeidan „încearcă să-şi acopere eşecul” în conducerea ţării.
Cei doi membri au recunoscut că au încercat să înlăture de la putere actualul Guvern libian, dar nu au reunit majoritatea în CGN în acest scop.
Zeidan a repetat duminică faptul că răpitorii săi au încercat să-l oblige să-şi dea demisia.
El a adăugat, în cursul unei conferinţe de presă, că membri ai CGN „au eşuat să provoace înlăturarea de la putere a Guvernului prin mijloace democratice şi au încercat să recurgă la forţă pentru a-şi atinge obiectivul”.
Zeidan a fost răpit la 10 octombrie timp de câteva ore de către o grupare de foşti rebeli care au afirmat că acţionează la ordinul Parchetului, într-o ţară afectată de lipsă de securitate şi o instabilitate în creştere de la înlăturarea de la putere a lui Muammar Kadhafi în octombrie 2011.