"Interesul naţiunii islamice îl depăşeşte pe cel al unui grup(…), interesul naţiunii (islamice) este mai important decât cel al unui stat", a precizat persoana din înregistrare, care părea să fie Osama ben Laden.
"Tăria credinţei este în tăria legăturii dintre musulmani şi nu în cea a unui trib, a naţionalismului sau a unei organizaţii", a adăugat acesta.
"Îi sfătuiesc (…) p fraţii noştri, în special pe cei din al-Qaida, oriunde ar fi, să evite să urmeze fanatic o persoană sau un grup", a precizat el.
Din fragmentul înregistrării difuzat de Al Jazeera nu era clar când a fost înregistrat mesajul.
De asemenea, persoana care vorbea a avertizat faţă de orice tentativă de dezbinare a diferitelor grupări prin introducerea de agenţi în rândurile acestora.
Postul de televiziune Al Jazeera anunţase anterior că va difuza în curând o înregistrare audio a liderului al-Qaida, Osama ben Laden, referitoare la Irak.
Al-Qaeda este una dintre principalele organizaţii care luptă împotriva forţelor conduse de Statele Unite în Irak şi a Guvernului de la Bagdad. Alte grupări musulmane sunnite s-au alăturat al-Qaida, pentru a forma ceea ce numesc Statul Islamic din Irak, însă alte organizaţii au respins această iniţiativă.