"Aceste decizii reprezintă o declaraţie de război şi un început al războiului demarat de Guvern (…) în avantajul Statelor Unite şi al Israelului", a declarat Hassan Nasrallah în cadrul unei conferinţe de presă, susţinute într-un complex situat la periferia Beirutului, cu majoritate şiită.
Guvernul a decis marţi să demareze o anchetă ce vizează o reţea de telecomunicaţii, care ar fi fost instalată de Hezbollah în întreaga ţară, şi de a-l destitui pe şeful securităţii aeroportului din Beirut, considerat un apropiat al mişcării şiite.
"Răspunsul nostru la această declaraţie de război este dreptul nostru la apărare, apărarea rezistenţei noastre, a armelor noastre, a existenţei noastre", a insistat Nasrallah, în cadrul unei video-conferinţe.
"Vom deschide focul asupra celui care va trage asupra noastră (…) chiar dacă ar fi vorba despre fraţii noştri", a spus liderul partidului şiit, care conduce opoziţia faţă de majoritatea parlamentară antisiriană.
O zi de grevă generală a degenerat miercuri în confruntări între partizanii majorităţii şi simpatizanţii opoziţiei, incident soldat cu rănirea a opt persoane, potrivit serviciilor de securitate.
Potrivit lui Hassan Nasrallah, criza libaneză care a început în noiembrie 2006 a intrat "într-o nouă fază după deciziile periculoase" luate marţi de Guvern. "După deciziile luate de Guvern, o nouă fază a început", a afirmat el, subliniind că aceste "decizii sunt periculoase".
"Libanul, după această reuniune (a Consiliului miniştrilor, n. red.) nu mai este Libanul care a fost înainte de această dată", a apreciat Hassan Nasrallah.