Casa Albă: Al-Qaida "nu are altceva de difuzat decât ură"
Reţeaua al-Qaida nu "are nimic altceva de difuzat decât ură", a declarat joi un purtător de cuvânt al Casei Albe, după un mesaj al lui Osama ben Laden, în care acesta ameninţa că îi va ucide pe americanii capturaţi dacă organizatorul atacurilor de la 11 septembrie va fi executat.

Casa Albă: Al-Qaida "nu are altceva de difuzat decât ură" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Într-adevăr, preşedintele a trecut la o viteză superioară şi a pus presiune pe reţeaua al-Qaida", a declarat Robert Gibbs la bordul avionului care îl transportă pe Barack Obama în Iowa (centru), unde liderul american urmează să rostească un discurs pe tema reformei sănătăţii.
"Vedem că al-Qaida nu are nimic altceva să difuzeze decât, ură, şi din acest motiv administraţia va continua să sporească presiunea pentru a distruge reţeaua al-Qaida", a continuat Gibbs.
Într-un mesaj audio difuzat joi de postul de televiziune Al-Jazeera, Osama ben Laden a ameninţat că va ucide orice american capturat de militanţii săi în cazul în care Khaled Sheikh Mohammed, principalul inculpat în cazul atentatelor de la 11 septembrie, şi complicii acestuia vor fi executaţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Aflat în detenţie la Guantanamo, Khaled Sheikh Mohammed, organizatorul autoproclamat al atentatelor soldate cu moartea a aproape 3.000 de persoane în SUA, şi cei patru complici ai acestuia urmează să fie judecaţi de un tribunal de drept comun sau de către unul militar de excepţie.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului