Casa Albă avertizează că se epuizează bugetul pentru ajutorul acordat Ucrainei de SUA

Publicat: 04 12. 2023, 13:56
Actualizat: 04 12. 2023, 13:58

Scrisoarea a fost adresată lui Mike Johnson, dar şi altor lideri ai Congresului. Statele Unite ale Americii rămân fără timp şi fără bani pentru a ajuta Ucraina să lupte în războiul cu Rusia, a avertizat Shalanda Young care a mai spus că întreruperea finanţării şi a fluxului de arme către Ucraina ar creşte probabilitatea victoriilor ruse, potrivit Reuters.

„Vreau să fiu clar: fără acţiunea Congresului, până la sfârşitul anului vom rămâne fără resurse pentru a procura mai multe arme şi echipamente pentru Ucraina şi pentru a furniza echipamente din stocurile militare americane. Nu există niciun vas magic de finanţare. Nu avem bani şi aproape nu avem timp.”

În octombrie, administraţia preşedintelui democrat Joe Biden a cerut Congresului aproape 106 miliarde de dolari pentru a finanţa planuri ambiţioase privind Ucraina, Israelul şi securitatea frontierei SUA

Republicanii controlează Camera Reprezentanţilor având o majoritate minimă. Finanţarea pentru Ucraina a devenit subiect de dezbatere între politicienii americani.