Casa Albă consideră un „succes” arestarea liderului militar al talibanilor afgani – VIDEO

Publicat: 18 02. 2010, 10:25
Actualizat: 12 11. 2012, 12:37

„Acesta este un mare succes al eforturilor noastre comune din regiune”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs.

Purtătorul de cuvânt, care a refuzat marţi să confirme arestarea, nu a dat detalii despre tipul de informaţii furnizate de mollahul Baradar sau circumstanţele arestării sale.

Potrivit cotidianului New York Times, liderul talibanilor a fost reţinut în cadrul unei operaţiuni comune a serviciilor secrete pakistaneze şi americane.

Gibbs a calificat capturarea celui de-al doilea oficial din ierarhia talibanilor, confirmată miercuri de autorităţile pakistaneze, drept „importantă”.

Purtătorul de cuvânt a declarat că preşedintele american Barack Obama a discutat despre această capturare cu oficialii din cadrul serviciilor de securitate cu care s-a întâlnit miercuri la Casa Albă şi a putut aborda de asemenea subiectul relaţiilor pakistanezo-americane cu ambasadoarea Statelor Unite în Pakistan, Anne Patterson.

„Am discutat despre arestare în general şi ambasadoarea Patterson a făcut o prezentare detaliată privind (cooperarea) dintre Guvern şi militari”, a precizat purtătorul de cuvânt.

http://i.cdn.turner.com/cnn/.element/apps/cvp/3.0/swf/cnn_416x234_embed.swf?context=embed_edition&videoId=world/2010/02/17/sayah.pak.baradar.arrest.cnn