Casa Albă: Donald Trump îl va nominaliza pe Patrick Shanahan să ocupe funcţia de secretar al Apărării

Publicat: 10 05. 2019, 00:49
Actualizat: 10 05. 2019, 00:51

„Shanahan a dovedit în cursul ultimelor câteva luni că este mai mult decât calificat să conducă Departamentul Apărării, şi va continua să facă o treabă excelentă”, a anunţat Sarah Sanders, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

Patrick Shanahan, în vârstă de 56 de ani, are o experienţă îndelungată în industria de apărării, lucrând la compania Boeing timp de peste 30 de ani, însă experienţa sa în cadrul administraţiei federale este una limitată. Înainte de a prelua funcţia de secretar interimar al Apărării, Shanahan a fost adjunctul predecesorului său, Jim Mattis, timp de aproape doi ani.

La scurt timp după anunţul Casei Albe, Shanahan a emis un comunicat în care se declară „onorat” de decizia lui Trump.

„În cazul în care voi fi confirmat de Senat, voi continua implementarea cu agresivitate a Strategiei Naţionale de Apărare”, a mai afirmat oficialul, adăugând că îşi menţine angajamentul de a moderniza forţele armate ale SUA.

Predecesorul lui Shanahan, Jim Mattis, şi-a anunţat demisia de a demisiona la doar o zi după decizia liderului de la Casa Albă de retragere a trupelor americane din Siria.