Statele Unite au suspendat zborurile comerciale spre Venezuela

Publicat: 16 05. 2019, 01:20
Actualizat: 16 05. 2019, 01:22

Într-o scrisoare trimisă Departamentului pentru Transporturi, Departamentul de Securitate Naţională a afirmat că „condiţiile din Venezuela ameninţă siguranţa şi securitatea pasagerilor, aeronavelor şi a echipajelor”.

Mai multe linii aeriene internaţionale au suspendat zborurile din Venezuela din cauza unor motive de securitate.

Juan Guaidó, şeful Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunţând fraude electorale. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Numeroase ţări din Uniunea Europeană, inclusiv România, au luat decizii similare.