Casa Albă: Iranul va suporta consecinţele unui nou incident în Golful Persic

Iranul trebuie să "suporte consecinţele" dacă va mai exista vreun incident ostil între nave iraniene şi americane în Strâmtoarea Hormuz (Golful Persic), a declarat Stephen Hadley, consilierul preşedintelui SUA pe probleme de securitate naţională.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Casa Albă: Iranul va suporta consecinţele unui nou incident în Golful Persic

Casa Albă: Iranul va suporta consecinţele unui nou incident în Golful Persic

"Este un act provocator comis de iranieni, care a fost foarte aproape să declanşeze o confruntare", a spus Hadley, care îl însoţeşte pe George W. Bush în turneul în Orientul Mijlociu.

"Trebuie să fie foarte atenţi, căci dacă se va repeta vor trebui să suporte consecinţele", avertizează oficialul american referindu-se la incidentul petrecut duminică în Golful Persic, între nave iraniene şi americane.

Washingtonul afirmă că navele iraniene s-au apropiat în mod agresiv de navele americane, ameninţându-le că vor exploda.

Statele Unite au dat publicităţii o înregistrare video a incidentului care s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute, pe care Iranul a respins-o ca fiind o înscenare, acuzând Washingtonul că încearcă să sporească tensiunea în zonă.

"America intenţionează să îşi implementeze planul afirmând că Iranul a fost şi este o sursă de teamă în Orientul Mijlociu", a declarat ministrul iranian al Apărării Mostafa Mohammad Najjar citat de televiziunea oficială.

"Echipajele iraniene le cer întotdeauna altor nave să se prezinte şi asta au făcut şi cu navele americane. Acestea au răspun şi aceasta a fost totul", a explicat el.

Bush a calificat incidentul dept o provocare înainte de a părăsi Washingtonul pentru a se deplasa în Orientul Mijlociu, în scopul de a sprijini eforturile israeliano-palestiniene de pace şi de a ralia opoziţia arabă faţă de Iran şi influenţa în creştere a Teheranului în regiune.

Incidentul este cel mai recent semn de tensiune între Teheran şi Washington, generată de programul nuclear iraninan şi de responsabiliitatea pentru violenţele din Irak.

"Este genul de incident care ar putea genera schimburi de focuri şi credem că iranienii trebuie să afle că pescuiesc în ape tulburi aici", a adăugat Hudley.

Strâmtoarea Hurmuz este tranzitată zilnic de circa 17 milioane de barili de ţiţei pe zi, circa o treime din cantitatea comercializată la nivel global.

În înregistrarea prezentată de Washington se pot vedea câteva imgini cu trei ambarcaţiuni mici care se apropie de o navă americană, iar dintr-o înregistrare audio se aude o voce de pe o navă americană care se adresează uneia dintre ambarcaţiuni, afirmând că "reprezintă un pericol şi că ar putea fi ţinta unor măsuri de apărare". Replica echipajului a fost: "veţi exploda după câteva minute".

"Un oficial de rang înalt al Gardienilor Revoluţiei Islamice a declarat că înregistrarea video şi audio pe care a prezentat-o flota americană nu are nimic de a face presupusa confruntare dintre navele iraniene şi navele americane de război din Golful Persic", relatează Press TV pe site-ul oficial.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici