Casa Albă publică fragmente din discursul lui George W. Bush privind priorităţile NATO
Războiul din Afganistan şi lupta împotriva terorismului ar trebui să fie "principalele priorităţi" ale NATO, va anunţa miercuri preşedintele american George W. Bush, în cadrul summitului de la Bucureşti, potrivit unor fragmente din discursul său, publicate marţi de Casa Albă.

Casa Albă publică fragmente din discursul lui George W. Bush privind priorităţile NATO
"Dacă vom reduce presiunea, extremiştii se vor stabili în noi zone unde vor fi în siguranţă în ţară (Afganistan, n. red.) şi le vor folosi pentru a teroriza poporul afgan şi pentru a ne ameninţa", va declara preşedintele american.
NATO a reuşit să anihileze ameninţarea sovietică împotriva căreia a fost creat şi acum trebuie să acţioneze ca o "alianţă expediţionară" în lume, va adăuga preşedintele în discursul său.
"Alianţa noastră trebuie să-şi păstreze determinarea şi să încheie luptele din Afganistan", va preciza George W. Bush, în timp ce Statele Unite îşi intensifică presiunile pentru ca o serie de state aliate să-şi suplimenteze contingentele din această ţară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
"În urmă cu două săptămâni Osama ben Laden a transmis o înregistrare audio în care ameninţa Europa cu noi atacuri. Ar trebui să luăm declaraţiile acestui duşman în serios. Ameninţarea teroristă este reală, este o ameninţare cu moartea, şi învingerea acestui duşman trebuie să fie prioritară pentru NATO", va sublinia preşedintele american în discursul său.
Înaintea efectuării unei vizite în Rusia, la sfârşitul săptămânii, George W. Bush va cere acestei ţări să se alăture Statelor Unite pentru amplasarea unui scut antirachetă, în contextul ameninţării iraniene. "Necesitatea unui scut antirachetă în Europa este reală şi urgentă", va declara el.
Acest scut este proiectat să contracareze rachete cu rază de acţiune scurtă, medie şi lungă, potrivit acestuia.
"Invităm Rusia să ni se alăture acestui efort pentru apărarea Rusiei, Europei şi Statelor Unite împotriva unei ameninţări care s-ar putea ivi şi care ne-ar putea afecta pe toţi", va afirma preşedintele american.
Rachetele iraniene au în prezent capacitatea de a ajunge în Israel şi Turcia, dar Teheranul încearcă să procure dispozitive care într-o zi ar putea lovi România, mai târziu Statele Unite sau întreaga Europă, va mai adăuga George W. Bush, potrivit fragmentelor extrase din discursul său şi date publicităţii de către Casa Albă.
"Scutul antirachetă pe care îl proiectăm nu vizează o apărare a noastră împotriva Rusiei şi nici noua Alianţă Nord-Atlantică pe care o construim nu vizează o apărare a noastră împotriva Rusiei", întrucât "Războiul Rece s-a încheiat", potrivit aceluiaşi discurs.
"Rusia nu este duşmanul nostru. Cooperăm pentru stabilirea unei noi relaţii de securitate cu Rusia care nu se bazează pe o anihilare reciprocă", va sublinia preşedintele american.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


