Casa Albă vrea ca autorităţile egiptene să realizeze reforme "ireversibile"
Casa Albă a cerut marţi autorităţilor egiptene să ia măsuri pentru a realiza reforme "ireversibile" în cadrul tranziţiei politice în curs de desfăşurare, transmite AFP.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane, Robert Gibbs, a afirmat că Statele Unite doresc progrese către alegeri libere şi corecte, "un proces care să fie iniţiat fără întârziere şi care să ducă la rezultate imediate şi ireversibile".
Gibbs a declarat însă că nu Statele Unite sunt cele care trebuie să decidă rapiditatea progreselor, ci egiptenii. "Remarcăm faptul că ritmul (reformelor) răspunde aşteptărilor" manifestanţilor împotriva regimului preşedintelui Hosni Mubarak, a spus el.
Marţi, vicepreşedintele Omar Suleiman a anunţat că Mubarak a format "o comisie care va avea ca misiune să realizeze amendamente la Constituţie" înainte de alegerile prezidenţiale din septembrie, la care liderul a promis că nu se va reprezenta.
Suleiman a început să aibă întrevederi cu reprezentanţi ai unor grupări de opoziţie, printre care puternica mişcare islamistă Fraţii Musulmani, pentru a pune bazele unei tranziţii democratice.
Casa Albă s-a implicat în criza din Egipt chiar de la începutul acesteia.
Preşedintele Barack Obama a cerut o tranziţie către democraţie şi a susţinut drepturile manifestanţilor, fără a solicita însă formal omologului său, partener strategic şi vechi aliat al Statelor Unite, să renunţe imediat la putere.
Potrivit unui sondaj publicat marţi de Institutul Pew, 57 la sută dintre americanii intervievaţi apreciază că susţinerea lui Obama este "adecvată". Institutul, care a intervievat telefonic 1.385 de persoane, subliniază totuşi că 52 la sută dintre respondenţi au precizat că sunt "puţin sau deloc la curent" cu manifestaţiile împotriva regimului egiptean.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:55
-
astăzi, 11:47
Corupţie în Portul Constanţa. Modalitatea „patentată” prin care erau câştigate licitaţiile