Casete cu interogarea unui suspect de terorism, deţinut şi la Bucureşti, găsite sub un birou al CIA
Înregistrările video ale interogatoriilor unuia dintre membrii celulei de la Hamburg, Ramzi Binalshibh, care ar fi fost deţinut şi la Bucureşti, au fost descoperite sub un birou al CIA şi ar putea dezvălui cum au ajutat guvernele străine la interogarea suspecţilor de terorism.
Casete cu interogarea unui suspect de terorism, deţinut şi la Bucureşti, găsite sub un birou al CIA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Înregistrările nu par să demonstreze că acesta a fost supus unor tratamente dure, spre deosebire de cele distruse de CIA şi care conţineau interogatoriile altor suspecţi, relatează Associated Press, citată de San Francisco Chronicle, în ediţia electronică de marţi.
Cele două casete video şi una audio ar fi singurele înregistrări realizate într-o închisoare secretă şi ar putea oferi detalii revelatoare despre cei patru ani în care acesta a fost mutat în mai multe centre secrete.
Casetele conţin sesiunile de interogatorii ale lui Binalshibh din 2002 la o închisoare marocană a CIA din apropiere de Rabat, au declarat actuali şi foşti oficiali americani pentru Associated Press. Acestea ar putea să ofere dovezi cu privire la starea mentală precară a suspectului în primele luni de la capturarea sa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Iranul desfăşoară exerciţii militare în apropierea unităţilor nucleare
-
Veşti bune pentru români: A crescut nivelul deducerii personale
-
Alegeri prezidenţiale în Croaţia. Favorit este preşedintele în exerciţiu
Binalshibh făcea parte din celula al-Qaida de la Hamburg şi a împărţit camera cu Mohammed Atta, care a pilotat unul dintre avioanele ce au intrat în World Trade Center. Binalshibh a încercat în mod repetat să obţină o viză pentru SUA, dar nu a reuşit niciodată.
CIA l-a reperat după un an la Karachi, în Pakistan. El a fost arestat împreună cu alţi membri al-Qaida şi cu fiii organizatorului atentelor de la 11 septembrie, Khalid Sheikh Mohammed, care ar fi fost plasaţi în grija sa. Imediat după ce a fost capturat, Binalshibh a fost dus în Afganistan, în apropiere de Bagram. Când agenţii FBI au avut şansa să îl interogheze, l-au găsit letargic dar nevătămat din punct de vedere fizic. La 17 septembrie 2002 el a fos transferat în Maroc, iar în martie 2003 a fost dus la închisoarea poloneză cu numele de cod Quartz, la scurt timp după ce mentorul său, Mohammed, a fost capturat în Pakistan.
Considerat necooperant de CIA, Binalshibh a fost pus la dietă cu lichide şi interogat. Oficialii CIA au discutat aplicarea simulării înecului în cazul lui, dar au renunţat. Binalshibh a fost mutat la Rabat la 6 iunie 2003, iar în septembroe 2006 a fost transferat la Guantanamo împreună cu alţi trei suspecţi, pentru un posibil proces. Dar aceştia au fost duşi din nou în Maroc în primăvară, înainte de a primi acces la avocaţi prin decizia Curţii Supreme. De aici, a fost dus la Bucureşti, în toamna lui 2004, unde a fost deţinut împreună cu alţi cinci suspecţi, inclusiv Mohammed şi Abu al-Nashiri.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO