- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Câştigătorii şi perdanţii alegerilor legislative din Statele Unite
Americanii au votat marţi în cadrul alegerilor legislative de la mijlocul mandatului, relatează AFP, care prezintă principalii câştigători şi perdanţi ai acestui scrutin.
Câştigătorii şi perdanţii alegerilor legislative din Statele Unite (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
CÂŞTIGĂTORII
Partidul republican. Considerat pierdut, fără program şi fără lider în urmă cu doi ani, la alegerea lui Barack Obama la preşedinţia Statelor Unite, partidul conservator îşi sporeşte capacitatea de influenţare a politicii americane, obţinând victoria în Camera Reprezentanţilor.
Americanii cei mai bogaţi. Republicanii vor să prelungească măsura reducerii impozitelor pentru toţi americanii, inclusiv pentru cei mai bogaţi dintre ei, măsură care expiră la sfârşitul anului. Barack Obama este în favoarea reintroducerii unor niveluri de impozitare mai ridicate pentru americanii care câştigă peste 200.000 de dolari pe an, cu scopul de a reduce datoria publică.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ai drum bun pe A7: S-a deschis Lotul 1 Dumbrava – Mizil de pe autostrada Ploieşti – Buzău
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
-
Drulă: Vom lupta cu minciuna. Începem cu un vot împotriva acestui guvern
-
Bolojan: Că ne place, că nu ne place, una din primele decizii bune este să votăm acest guvern
Liberul schimb. Republicanii sunt favorabili tratatelor şi acordurilor ce permit o circulaţie mai liberă a bunurilor. Ei ar urma să accelereze procesul de ratificare a acordurilor de liber schimb cu Coreea de Sud, Columbia şi Panama. Dimpotrivă, numeroşi democraţi se opun schimburilor comerciale nerestricţionate şi acuză China de practici neloiale care duc la pierderea unor locuri de muncă în Statele Unite.
Barack Obama. În pofida înfrângerii partidului său, unii analişti consideră că victoria obţinută de republicani îl va plasa într-o poziţie favorabilă pentru o eventuală realegere în 2012. El se va putea folosi astfel de republicanii aleşi în Congres pentru a-şi justifica posibilele nerealizări, potrivit AFP.
PERDANŢII
Barack Obama: La doi ani de la alegerea sa istorică, preşedintele va trebui să coabiteze cu republicanii, care vor încerca să îi blocheze proiectele.
Reforma sistemului de asigurări de sănătate. Republicanii nu îşi ascund intenţia de a demonta acest proiect major al mandatului lui Barack Obama. Republicanii se opun mai ales unei dispoziţii a legii care îi obligă pe toţi americanii să aibă o asigurare de sănătate.
Imigranţii ilegali. Numeroşi republicani se luptă pentru a evita aprobarea unor măsuri vizând reglementarea situaţiei unui număr de aproximativ 12 milioane de imigranţi aflaţi ilegal pe teritoriul american.
Tratatul START. Progresele înregistrate de republicani în Congresul american vor periclita procesul de ratificare a acestui tratat de dezarmare nucleară semnat de Barack Obama şi omologul său rus, Dmitri Medvedev, în aprilie.
Legislaţia privind încălzirea climatică. Numeroşi republicani se opun vehement proiectului lui Barack Obama, de a adopta o lege destinată reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO