Prima pagină » Life-Inedit » Prinţul Philip al Marii Britanii va avea nevoie de două luni de convalescenţă

Prinţul Philip al Marii Britanii va avea nevoie de două luni de convalescenţă

Prinţul Philip al Marii Britanii, care a împlinit, luni, vârsta de 92 de ani şi a primit vizita reginei Elizabeth a II-a la spitalul londonez unde a fost operat la abdomen, are un moral bun şi va avea nevoie de "două luni de convalescenţă", a anunţat Palatul Buckingham, citat de AFP.
Prinţul Philip al Marii Britanii va avea nevoie de două luni de convalescenţă

Regina Elizabeth a II-a, care a purtat un taior alb, a sosit la clinica londoneză cu puţin timp înainte de ora locală 19.00 (18.00 GMT) şi a petrecut o jumătate de oră alături de soţul ei. La plecarea din spital, suverana britanică nu a făcut comentarii pentru presă.

Starea de sănătate a soţului ei „evoluează aşa cum era prevăzut pentru acest stadiu precoce. Nu suferă şi are un moral bun. Va rămâne în spital pentru încă două săptămâni şi va urma o perioadă de convalescenţă de aproximativ două luni”, a anunţat palatul regal într-un comunicat.

Prinţul Philip a fost vizitat, luni după-amiază, şi de fiul său Edward. Acesta a fost primul său vizitator.

Intervievat de reporteri despre starea de sănătate a tatălui său, după acea vizită de 20 de minute, contele de Wessex a răspuns: „Se simte bine, mulţumesc”.

Luni dimineaţă, pe contul său de Twitter, premierul britanic David Cameron i-a urat ducelui de Edinburgh „o aniversare fericită cu ocazia împlinirii vârstei de 92 de ani”.

Aşa cum o cere tradiţia, salve de tun au fost trase în onoarea prinţului, din Turnul Londrei şi de la Castelul Edinburgh.

Prinţul Philip a fost internat joi într-un spital privat, London Clinic.

Vineri, Palatul Buckingham a explicat că ducele de Edinburgh a suportat „o operaţie exploratorie” sub anestezie generală în zona abdomenului şi că acesta a reacţionat „de o manieră satisfăcătoare” la acea intervenţie, fără să ofere detalii despre boala de care suferă soţul suveranei britanice.

Cu doar câteva ore înainte de internare, prinţul participase, zâmbitor, la o recepţie organizată în grădina Palatului Buckingham.

Aceasta este cea de-a patra spitalizare a sa în ultimele 18 luni. La sfârşitul anului 2011, prinţul Philip a suferit o operaţie din cauza unei artere coronare blocate şi a fost apoi internat de alte două ori în 2012 din cauza unei infecţii urinare.

Mult timp cunoscut pentru energia lui inepuizabilă, prinţul Philip i-a stat alături soţiei sale, fără greşeală, în cei 61 de ani de domnie ai acesteia, iar regina spune că prinţul este „stânca ei”.

Constanţa sa în rolul de fidel adjunct i-a atras simpatia supuşilor britanici, în ciuda caracterului său aspru şi a unor gafe devenite celebre.

Prinţul Philip, care a efectuat de-a lungul anilor numeroase vizite oficiale şi a patronat numeroase asociaţii, a anunţat cu ocazia celei de-a 90-a aniversări că va reduce numărul acestor angajamente, considerând că „şi-a făcut datoria”.