Abrams-urile vor sosi din Statele Unite: sunt trei versiuni operaţionale majore: M1, M1A1 şi M1A2. Fiecare nouă versiune a urmărit să aducă îmbunătăţiri în ceea ce priveşte armamentul, protecţia şi electronica.
Nu este încă clar care dintre aceste versiuni va fi trimisă la Kiev, dar costurile estimate în 2016 pentru cea mai recentă versiune au fost în jur de 5,7 milioane de euro, iar cele din prezent – aproape 8,2 milioane de euro, cu actualizarea care ţine cont de inflaţie. Cifrele pot varia şi pot fi influenţate de o varietate de variabile.
Există mai multe versiuni de Leopard 2, dar cea mai recentă estimare, scrisă acum câţiva ani într-un raport al Ministerului German al Apărării, se referă la versiunea Leopard 2A7+ MBT şi vorbeşte despre un preţ cuprins între 13 şi 15 milioane de euro.
Vehiculele care vor fi trimise din Europa la Kiev, însă nu trebuie cumpărate: fac deja parte din dotările a peste 12 ţări, care sunt dispuse să le doneze.
Fiecare după nevoile sale: de exemplu, Cehia a anunţat că nu poate renunţa la Leopard, deoarece consideră că are nevoie de tancurile respective pentru propria securitate.
În momentul de faţă, singura ţară care şi-a declarat intenţia de a cumpăra noi tancuri, pentru a fi trimise la Kiev, în număr de 18, este Olanda/Ţările de Jos.
În schimb, aprovizionarea cu tancuri americane va fi finanţată prin Iniţiativa Ucraineană de Asistenţă în Securitate. Statele Unite vor livra Ucrainei 31 de tancuri M1 Abrams, în valoare de 400 de milioane de dolari. Dar va dura luni până se va produce livrarea efectivă.