Cât de importantă este pentru români relaţia cu SUA? 51% consideră China o oportunitate economică

Cincizeci şi opt la sută dintre cetăţenii români consideră că relaţia cu SUA este mai importantă decât cea cu state asiatice, deşi majoritatea românilor privesc China ca fiind o oportunitate economică, potrivit studiului Transatlantic Trends 2011, comandat de German Marshall Fund of the US.

Urmărește
316 afișări
Imaginea articolului Cât de importantă este pentru români relaţia cu SUA? 51% consideră China o oportunitate economică

Cât de importantă este pentru români relaţia cu SUA? 51% consideră China o oportunitate economică (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Studiul intitulat "Transatlantic Trends 2011" a fost comandat de German Marshall Fund of the United States (GMF) - o instituţie americană de promovare a relaţiilor transatlantice - şi realizat în Statele Unite, Turcia şi 12 state UE, inclusiv România.

Conform studiului, cota de susţinere a politicilor preşedintelui SUA, Barack Obama, este în creştere în România, urcând de la 58 la sută în 2009 şi ajungând la 68 la sută în prezent. În SUA, conform aceluiaşi criteriu, Obama are o susţinere de 54 la sută.

Conform studiului, românii au opiniile cele mai favorabile despre China, 69 la sută dintre români având impresii bune despre această ţară (media din SUA, Turcia şi UE-12 fiind de 47 la sută).

Întrebaţi dacă privilegiază relaţiile cu UE sau cu Asia, 51 la sută dintre americani au afirmat că sunt mai importante relaţiile cu state asiatice precum China, Japonia sau Coreea de Sud. În schimb, 52 la sută dintre europeni consideră în continuare că relaţia cu SUA este mai importantă decât cea cu state asiatice.

Britanicii şi polonezii (60 la sută fiecare) precum şi germanii (59 la sută) şi românii (58 la sută) privilegiază relaţiile cu Statele Unite, în defavoarea celor cu ţări asiatice. Doar 24 la sută dintre români consideră că relaţiile cu state asiatice sunt mai importante decât cele cu Statele Unite.

În schimb, 51 la sută dintre cetăţenii români consideră China drept o oportunitate economică mai degrabă decât o ameninţare militară, la fel ca şi 57 la sută dintre germani, 58 la sută dintre britanici, 65 la sută dintre suedezi şi 67 la sută dintre olandezi. Şaizeci şi trei la sută dintre americani, 56 la sută dintre francezi şi 36 la sută dintre germani consideră China drept o ameninţare militară. Doar 23 la sută dintre români cred că Beijingul este o ameninţare militară.

Bulgarii (89 la sută) şi românii (86 la sută, în scădere faţă de 89 la sută în 2010) sunt persoanele care se consideră cele mai afectate de criza economică globală, proporţii ridicate înregistrându-se şi în SUA (82 la sută), Portugalia (80 la sută), Slovacia (78 la sută), Italia (67 la sută) şi Marea Britanie (70 la sută).

Majoritatea cetăţenilor români cred că moneda euro are efecte benefice asupra economiei României, 30 la sută observând însă un impact negativ al monedei unice europene. În schimb, doar 41 la sută dintre români cred că Uniunea Europeană ar trebui să aibă prerogative mai mari asupra economiei naţionale, 47 la sută dintre români considerând că Bucureştiul trebuie să păstreze autoritatea în materie de politici economice şi bugetare. Optzeci şi patru la sută dintre britanici şi 75 la sută dintre suedezi cred că statele membre trebuie să se ocupe de propriile politici economice.

Conform studiului, 39 la sută dintre români sunt de acord cu intervenţia militară internaţională în Libia, proporţiile cele mai mari înregistrându-se în Suedia (69 la sută), Olanda (65 la sută), SUA (59 la sută), Franţa (58 la sută) şi Portugalia (57 la sută). Cincizeci şi nouă la sută dintre suedezi, 46 la sută dintre americani, 44 la sută dintre români, 30 la sută dintre germani şi 24 la sută dintre slovaci sunt optimişti în legătură cu stabilizarea situaţiei în Libia.

Optzeci şi trei la sută dintre suedezi, 76 la sută dintre francezi, 75 la sută dintre italieni şi 60 la sută dintre germani sunt favorabili promovării democraţiei în lume chiar dacă acest lucru înseamnă şi perioade de instabilitate. La polul opus, doar 32 la sută dintre bulgari şi 35 la sută dintre români sunt de acord cu această idee.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici