Simulare: valuri de 13 metri înălţime ar putea lovi oraşul Seattle

Publicat: 09 07. 2022, 15:38
Actualizat: 09 07. 2022, 15:40

O simulare publicată de Departamentul de Resurse Naturale al statului Washington arată impactul unui cutremur cu magnitudinea 7,5 pe falia Seattle.

„Valurile tsunami ar putea avea o înălţime de 42 de picioare la Marea Roată din Seattle şi vor ajunge în interiorul ţării până la Lumen Field şi T-Mobile Park”, au anunţat autorităţile din statul Washington prin intermediul unui tweet.

Studiul a fost pregătit de geologii din cadrul diviziei Washington Geological Survey, potrivit unui comunicat de presă.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că, dacă un cutremur cu magnitudinea 7,5 ar avea loc pe falia Seattle, valuri tsunami de peste 13 metri înălţime ar putea ajunge în zona Seattle în mai puţin de 3 minute.

„Inundaţiile tsunami şi curenţii puternici pot continua mai mult de trei ore de la începutul cutremurului”, potrivit comunicatului de presă.

Studiul arată că, în urma unui astfel de cutremur puternic, ar avea loc inundaţii şi modificări ale ţărmurilor în toată zona Seattle.

Ultimul cutremur cunoscut pe falia Seattle a avut loc în urmă cu aproximativ 1.100 de ani, se arată în comunicat.

Studiul a fost „realizat pentru a ajuta managerii şi planificatorii de urgenţă locali şi de stat să dezvolte şi să perfecţioneze planurile de răspuns şi de pregătire pentru un tsunami în mijlocul celui mai mare centru de populaţie şi centru economic din Washington”, se arată în comunicat.