SUA şi Rusia au ajuns la un acord de principiu privind dezarmarea nucleară
Un emisar al preşedintelui american Barack Obama s-a deplasat la Geneva pentru a elabora forma finală a detaliilor acordului, ale cărui elemente sunt în prezent negociate, potrivit cotidianului american.
Prin viitorul tratat va fi diminuat numărul maxim de focoase nucleare care poate fi deţinut de fiecare din cele două foste adversare din perioada Războiului Rece între 1.500 şi 1.675, notează Wall Street Journal, citând „oficiali din cadrul administraţiei şi (ai organismului) pentru controlul armelor”.
Plafonul evocat a fost cel stabilit de preşedintele american Barack Obama şi de omologul său rus Dmitri Medvedev în iulie 2009, în momentul fixării cadrului de negocieri pentru un acord care să succeadă START, încheiat în 1991 şi care a expirat la 5 decembrie.
Numărul de vectori („vehicule” pentru arme nucleare) autorizat va fi de 700-800 pentru fiecare ţară, obiectivul anunţat în iulie fiind între 500 şi 1.100.
Potrivit sursei citate de Wall Street Journal, încheierea oficială a tratatului ar putea dura „între o săptămână şi două luni”. Aceasta ar putea fi urmată de anunţul de noi negocieri, de această dată pe tema armelor nucleare tactice care ar putea fi folosite în teatrele de operaţiuni.
Casa Albă a anunţat săptămâna trecută că negocierile, care au fost reluate luni la Geneva, sunt „aproape finalizate”.