Prima pagină » Știri externe » Mii de militanţi anti-Wall Street demonstrează la Oakland

Mii de militanţi anti-Wall Street demonstrează la Oakland

Mii de manifestanţi din mişcarea împotriva Wall Street au protestat miercuri la Oakland, în apropiere de San Francisco, alături de profesori care au cerut mijloace suplimentare pentru sistemul public de educaţie, relatează AFP.
Mii de militanţi anti-Wall Street demonstrează la Oakland

Tabăra militanţilor Occupy Wall Street din Oakland a fost evacuată săptămâna trecută de poliţie, într-o operaţiune marcată de confruntări violente şi soldată cu arestarea a circa 100 de persoane.

Manifestanţii – 5.000, potrivit organizatorilor – au protestat miercuri în cadrul unei zile de acţiune care ar putea avea ca rezultat închiderea portului Oakland.

Primarul din Oakland, Jean Quan, criticată pentru modul în care a gestionat situaţia, a făcut miercuri un apel la calm. „Comandantul poliţiei, Howard Jordan şi cu mine suntem decişi să respectăm dreptul tuturor manifestanţilor de a se aduna în linişte, însă este datoria noastră să asigurăm, cu prioritate, securitatea populaţiei”, a spus ea.

Militanţii din mişcarea Occupy Wall Street şi-au instalat tabăra, la 17 septembrie, în cartierul financiar din New York, pentru a denunţa excesele lumii finanţelor şi inegalităţile tot mai mari din societatea americană.