Prima pagină » Știri externe » Gates: SUA îşi vor suplimenta semnificativ trupele din Afganistan în 2009

Gates: SUA îşi vor suplimenta semnificativ trupele din Afganistan în 2009

Statele Unite se aşteaptă să suplimenteze semnificativ numărul trupelor din Afganistan, în 2009, le-a spus preşedintele american George W. Bush liderilor Alianţei Nord-Atlantice, a declarat secretarul Apărării Robert Gates.
Gates: SUA îşi vor suplimenta semnificativ trupele din Afganistan în 2009
04 apr. 2008, 20:15, Știri externe

Bush le-a vorbit liderilor despre suplimentarea trupelor din Afganistan, atunci când a discutat despre misiunea din această ţară la summitul de la Bucureşti, a precizat secretarul de stat pentru Apărare, Robert Gates.

"Preşedintele a menţionat că se aşteaptă în 2009 ca Statele Unite să suplimenteze semnificativ" trupele din Afganistan, le-a spus Gates jurnaliştilor, în avionul care se îndrepta spre statul Oman, din Golful Persic.

Mandatul prezidenţial al lui Bush expiră în ianuarie 2009. Gate a declarat însă că războiul din Afganistan împotriva insurgenţilor talibani se bucură de un sprijin politic intern şi că se aşteaptă ca viitorul preşedinte să continue această misiune.

"Cred că acesta este un domeniu marcat de disensiuni interne în Statele Unite pentru că este de succes şi cred că indiferent de cine va fi ales va dori să aibă succes în Afganistan", a precizat Gates.

Statele Unite au mobilizat în Afganistan aproximativ 17.000 de militari, însă Gates a precizat că este prematur să se pronunţe în privinţa numărului de trupe care vor suplimenta misiunea NATO în Afganistan, să aprecieze rolul lor sau locul misiunilor.