Dacă acuzaţiile se vor dovedi reale, Niels ar deveni unul dintre cei mai mari criminali în serie din istoria Germaniei.
Anchetatorii germani au dezvăluit, luni, că Niels ar fi responsabil pentru 84 de decese. Fostul asistent medical, care a fost deja condamnat la închisoare pe viaţă, ar fi injectat zeci de pacienţi cu medicaţie împotriva bolilor cardiovasculare în două spitale din oraşele germane Delmenhorst şi Oldenburg. Potrivit anchetatorilor germani, Niels ar fi vrut ca pacienţii să intre în insuficienţă cardiacă sau respiratorie pentru a-i resuscita, cu scopul de a-şi impresiona colegii. El ar fi săvârşit aceste fapte între 2001 şi 2005.
În 2008, Niels a fost condamnat la închisoare, fiind acuzat de tentativă de omor. El a fost prins în timp ce încerca să-i administreze o supradoză unui pacient. Ulterior, în 2015 a fost condamnat la închisoare pe viaţă, după ce a fost găsit vinovat de uciderea a trei oameni, cu toate că existau suspiciuni că numărul victimelor ar fi fost mult mai mare. În timpul procesului, Niels a recunoscut în faţa unui psiholog că a omorât 30 de persoane la spitalul din Delmenhorst şi că a injectat substanţe dăunătoare în organismul a peste 60 de pacienţi.
Timp de trei ani, anchetatorii au exhumat trupurile a mai bine de o sută de oameni trataţi de asistentul Niels. După finalizarea investigaţiilor, Niels este acuzat de uciderea a 84 de oameni.
Johann Kühme, şeful Poliţiei din Oldenburg, a afirmat că acţiunile lui Niels l-au lăsat fără cuvinte. El a adăugat că numărul victimelor ar fi mult mai mare, însă trupurile mai multor pacienţi au fost deja incinerate.
”Ca şi cum nu ar fi fost destul, trebuie să realizăm că dimensiunea crimelor lui Niels este mult mai mare”, a mai afirmat Johann Kühme.
Citeşte şi: Exodul europenilor | Aproximativ un milion de muncitori calificaţi plănuiesc să părăsească Marea Britanie, după Brexit
Citeşte şi: Igor Dodon se gândeşte să ceară asistenţă din partea UE şi Rusiei pentru consolidarea securităţii Republicii Moldova
Citeşte şi: Rămăşiţele umane ale militarilor americani dispăruţi după incidentul naval din Singapore au fost recuperate
Citeşte şi: Emmanuel Macron îi cere lui Recep Erdogan să dispună eliberarea unui jurnalist francez aflat în detenţie în Turcia