Franţa condamnă atacurile asupra instalaţiilor petroliere din Arabia Saudită

Publicat: 15 09. 2019, 15:36
Actualizat: 11 05. 2020, 15:05

„Franţa condamnă atacurile de ieri asupra instalaţiilor petroliere din Abqaiq şi Khurais”, se menţionează într-un comunicat emis de Minister.

„Aceste acţiuni nu fac decât să înrăutăţească tensiunile şi riscul de conflict din regiune. Este imperativ ca aceste lucruri să se oprească”.

De asemenea, Administraţia de la Paris a anunţat că este „complet solidară” cu Arabia Saudită.

Două instalaţii petroliere din Arabia Saudită au fost afectate de incendii în urma unor atacuri cu drone produse sâmbătă dimineaţă.

Un purtător de cuvânt al rebelilor huthi din Yemen, susţinuţi de Iran, a declarat că gruparea revendică atacurile.

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a acuzat Iranul că s-ar afla în spatele atacurilor cu drone de sâmbătă dimineaţă din Arabia Saudită şi a acuzat Teheranul că mimează diplomaţia.