Prima pagină » Știri externe » Spania, condamnată la CEDO pentru ţinerea în detenţie prelungită a unei membre a mişcării ETA

Spania, condamnată la CEDO pentru ţinerea în detenţie prelungită a unei membre a mişcării ETA

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a cerut luni Spaniei să o elibereze cât mai repede posibil pe o militantă a ETA ţinută în detenţie de prea mult timp, potrivit unei decizii care riscă să oblige Madridul să repună în libertate alţi zeci de membri ai mişcării separatiste.
Spania, condamnată la CEDO pentru ţinerea în detenţie prelungită a unei membre a mişcării ETA

Marea Cameră a confirmat luni decizia pronunţată în iulie 2012 în cazul militantei basce Inès del Rio Prada.

La fel ca în decizia din 2012, Curtea condamnă Spania pentru aplicarea în mod retroactiv a unei noi jurisprudenţe, cunoscute ca doctrina Parot.

„Curtea consideră că reclamanta nu putea să prevadă faptul că Tribunalul Suprem va opera o modificare în jurisprudenţă în 2006 şi nici că aceasta (…) îi va fi aplicată şi că va întârzia cu aproape nouă ani repunerea sa în libertate”, de la 2008 la 2017, au apreciat judecătorii de la Strasbourg.

„Prin urmare, reclamanta a ispăşit o pedeapsă cu închisoarea de o durată mai mare faţă de cea căreia ar fi trebuit să i se supună potrivit sistemului juridic spaniol aflat în vigoare în momentul condamnării”, a apreciat CEDO, cerând Spaniei să o elibereze „în cel mai scurt timp” pe Del Rio Prada.