Cazul poliţistei ucise joi în sudul Parisului: Bărbatul suspectat a fost identificat. Autorul atacului şi fraţii Kouachi fac parte din aceeaşi filieră jihadistă
„Suspectul a fost identificat. Două interpelări au avut loc în anturajul său foarte apropiat”, au declarat aceste surse.
Cherif Kouachi a făcut parte din „filiera Buttes-Chaumont”. Sub autoritatea unui „emir”, Farid Benyettou, această filieră permitea trimiterea de combatanţi în Irak pentru a se alătura aripii irakiene a Al-Qaida care era condusă în perioada respectivă de Abu Mussab al-Zarqawi.
Ministrul francez de Interne a anunţat anterior progrese în ancheta deschisă asupra acestui atac armat, soldat cu un mort şi un rănit grav, la o zi după atentatul de la sediul publicaţiei satirice Charlie Hebdo.
Autorităţile franceze nu au stabilit nicio legătură între atacul armat, comis în oraşul Montrouge, limitrof cu sudul Parisului, şi atacul în care au fost ucise 12 persoane, iar alte 11 au fost rănite, cu o zi înainte, la sediul săptămânalului.
Pe de altă parte, autorul atacului comis joi la Montrouge şi fraţii Cherif şi Said Kouachi s-ar cunoaşte şi ar face parte, toţi trei, din aceeaşi filieră jihadistă Buttes-Chaumont, scria Le Point în ediţia electronică de vineri
Ancheta a fost încredinţată brigăzii antiteroriste, a anunţat joi Parchetul din Paris, citat de AFP. „Decizia a fost luată în contextul actual, după atacul soldat cu 12 morţi la sediul revistei Charlie Hebdo”, preciza Parchetul.
O poliţistă în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost ucisă joi dimineaţa, într-un incident armat produs în regiunea Paris, în zona Montrouge.
Autorul atacului era căutat de poliţie.