Prima pagină » Știri externe » Atac al lui Hollande: Marea Britanie tratează Europa ca un restaurant cu autoservire

Atac al lui Hollande: Marea Britanie tratează Europa ca un restaurant cu autoservire

Preşedintele ales al Franţei, socialistul Francois Hollande, a lansat un atac la adresa premierului conservator britanic, David Cameron, afirmând că Marea Britanie tratează Europa ca un "restaurant cu autoservire", relatează Daily Mail, în ediţia electronică.
Atac al lui Hollande: Marea Britanie tratează Europa ca un restaurant cu autoservire

Întrebat de site-ul de ştiri Slate cum intenţionează să trateze cu Cameron, având în vedere că premierul britanic l-a umilit în timpul unei vizite la Londra anul acesta, Hollande a declarat că se va întâlni cu el „rapid”, scrie Daily Mail.

Dar noul lider francez, care se descrie ca un „inamic al finanţelor”, a precizat că îşi va exprima clar antipatia faţă de cartierul financiar City din Londra. Hollande a criticat „obsesia” Marii Britanii de a proteja City de legislaţia Bruxelles-ului.

El a sugerat că Marea Britanie este „indiferentă faţă de soarta zonei euro” şi este „atentă doar la interesele City”. „Europa nu este o casă de bani şi cu atât mai puţin un restaurant cu autoservire”, a subliniat Hollande.