„Un străin în vârstă de 24 de ani a fost arestat în regiunea Campania în timp ce provoca un incendiu în pădure. În timp ce sunt aşteptări de a le plăti pensiile italienilor, era piroman. Mulţumim (n.red. -preşedintelui Camerei Deputaţilor, Laura) Boldrini! Sperăm (că imigrantul -n.red.) va sta la închisoare măcar două zile”, a scris Matteo Salvini pe pagina sa de Facebook, potrivit site-ului OndaNews.it.
Liderul formaţiunii de extrema-dreaptă ironizează astfel argumentele unor politicieni italieni care susţin că imigranţii sunt necesari ca forţă de muncă în Italia, denunţând şi ceea ce el consideră a fi pedepsele mici stabilite de justiţie.
Un imigrant român a fost arestat preventiv în sudul Italiei sub acuzaţia că a provocat intenţionat incendii într-o rezervaţie naturală, în contextul în care mii de pompieri sunt mobilizaţi de peste o săptămână pentru operaţiuni de stingere a focului, iar numeroase locuinţe au fost distruse.
Românul în vârstă de 24 de ani a fost surprins de un agent al carabinierilor aflat în timpul liber în timp ce provoca un incendiu în zona Teggiano, în apropierea Rezervaţiei naturale Cilento, Alburni şi Vallo di Diano, în regiunea italiană Campania (sud), relatează agenţia ANSA, Gazzetta di Salerno şi La Repubblica.
Sute de incendii de vegetaţie au loc în sudul Italiei, în principal în regiunea Campania, sute de locuinţe fiind distruse. O zonă foarte afectată este cea din jurul Vulcanului Vezuviu, în apropierea oraşului italian Napoli.
Citeşte şi: Un român acuzat că a provocat intenţionat incendii de vegetaţie a fost arestat în sudul Italiei – FOTO
Citeşte şi: Un cetăţean olandez a fost sechestrat 11 zile în Spania de un grup infracţional condus de un român
Citeşte şi: Un român şi alţi şase membri ai unui convoi ONU au fost răpiţi în Libia şi apoi eliberaţi. Oficial din cadrul forţelor libiene de securitate: Sunt teferi
Citeşte şi: MAE a anunţat că un cetăţean român a fost rănit în atacul din Munchen. Care este starea acestuia
Citeşte şi: Imigrant român, în stare de ebrietate, cercetat în Italia după ce a provocat un grav accident rutier: Cinci persoane, inclusiv un copil, au fost rănite