Noile incidente intervin cu câteva ore înainte de vizita secretarului de Stat american Condoleezza Rice în Georgia.
"Doi militari abhazi au fost răniţi miercuri când postul lor de control a fost atacat în Defileul Kodori", a declarat Garik Kupalba, adjunctul ministrului Apărării din Abhazia.
"Trei agenţi de poliţie au fost răniţi când un grup de necunoscuţi i-a atacat în timp ce patrulau în zona Defileului Korodi", a comunicat, la rândul său, Ministerul georgian de Interne.
"Poliţiştii georgieni efectuau o patrulă de rutină înaintea vizitei observatorilor ONU în Defileul Kodori", a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului, Chota Utiaşvili.
Abhazia şi-a proclamat independenţa după războiul din 1992 cu Georgia, soldat cu moartea a mii de persoane.
O serie de atacuri au provocat moartea a patru persoane şi rănirea altor 20 în ultima săptămână.