CE a lansat o procedură de infringement împotriva Ungariei, privind centrala nucleară de la Paks

Publicat: 19 11. 2015, 14:21
Actualizat: 04 04. 2020, 10:59

Informaţii privind decizia Comisiei Europene au apărut în presă încă de săptămâna trecută.

„Guvernul ungar a atribuit direct contractul pentru construcţia a două noi reactoare nucleare şi pentru modernizarea altor două existente la centrala nucleară Paks II, fără procedură transparentă”, se arată într-un comunicat al CE.

Comisia consideră că atribuirea directă a proiectului Paks II nu respectă legislaţia UE referitoare la achiziţiile publice, care consolidează principiile de bază ale Tratatului de Funcţionare a UE, referitoare la transparenţă, nediscriminare şi tratament egal.

CE a solicitat Ungariei informaţii, prin intermediul unei scrisori oficiale, care reprezintă prima etapă a procedurii de infringement.

Executivul UE a precizat că a făcut deja schimburi de informaţii cu autorităţile din Ungaria şi analizează termenii contractului, dar că există îngrijorări legate de compatibilitatea proiectului cu regulile UE privind achiziţiile publice.

Autorităţile ungare au la dispoziţie două luni pentru a răspunde întrebărilor Comisiei Europene.

Ungaria intenţionează ca lucrările de construcţie a celor două noi reactoare ale centralei Paks II, care asigură circa 40% din necesarul de electricitate al ţării, să înceapă în 2018, a declarat marţi, pentru Reuters, oficialul guvernamental ungar Attila Aszodi.

Cea mai mare parte a costului proiectului va fi finanţată cu un împrumut în valoare de 10 milairde de euro furnizat de Rusia, ţară care asigură şi o mare parte din necesarul de gaze.

Proiectul de construcţie a două noi reactoare cu o capacitate de 1.200 de megawaţi fiecare, la centrala Paks, atribuit grupului rus Rosatom, a provocat îngrijorare că Ungaria, membră a UE şi a NATO, revine pe orbita Rusiei.

„Construcţia va începe în 2018, iar primul reactor ar putea intra în funcţiune la sfârşitul lui 2023 sau la începutul lui 2024. Anticipăm că funcţionarea comercială a reactoarelor va începe în 2025-2026.

Ungaria a încheiat trei acorduri cu Rusia, privind construirea, managementul şi aprovizionarrea celor două noi reactoare de la Paks. Cel de-al treilea a necesitat aprobarea directă a CE, care a fost obţinută în luna aprilie.