În acele vremuri, Putin era prim-ministru al Federaţiei Ruse şi ales preşedinte (avea să preia mandatul abia luna următoare), aflându-se în centrul controversei legate de conflictul din Cecenia.
Înainte de a o întâlni pe Elisabeta a II-a, Putin a fost primit în Downing Street de prim-ministrul laburist de atunci, Tony Blair.
Cu acea ocazie, Putin a fost vizat de activiştii pentru drepturile omului, pentru presupuse abuzuri ale forţelor sale în Cecenia, premierul rus de atunci declarând că rebeliunea cecenă era „o piatră de temelie pentru a submina suveranitatea Rusiei”.
El s-a angajat să investigheze acuzaţiile de încălcare a drepturilor omului şi a insistat că forţele ruse se confruntă cu „terorişti şi extremişti”.