CE aprobă politica Italiei privind imigraţia, inclusiv recensământul nomazilor
Comisia Europeană a aprobat joi noua politică a Italiei privind imigraţia, care vizează în special un recensământ al adulţilor şi minorilor din taberele de nomazi, apreciind că pare compatibilă cu legislaţia UE.
CE aprobă politica Italiei privind imigraţia, inclusiv recensământul nomazilor (Imagine: Mediafax Foto)
"Buna cooperare între autorităţile italiene şi Comisia Europeană a permis verificarea condiţiilor de executare (a măsurilor prevăzute) şi corectarea celor ce puteau fi contestate", a declarat Michel Cercone, purtător de cuvânt al comisarului european pentru Justiţie şi Libertăţi, francezul Jacques Barrot.
"Barrot apreciază voinţa lui Roberto Maroni (ministrul italian de Interne) de a respecta legislaţia europeană", a adăugat el.
Comisia a exprimat această opinie după examinarea în august a unui raport pe care l-a cerut Guvernului italian referitor la măsurile de securitate prevăzute în taberele de nomazi din ţară, care păreau să vizeze în special populaţia romă. Obiectivul era de a verifica dacă acestea nu sunt discriminatorii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
-
Suspect arestat după ce ar fi înjunghiat mortal două persoane într-un parc din Germania
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
Printre noile măsuri figurează utilizarea testelor ADN în cadrul procedurilor de reîntregire a familiei, prelevarea amprentelor şi un recensământ al locuitorilor taberelor de nomazi, pe care Roma le justifică prin dorinţa de a proteja copiii şi de a-i şcolariza.
Biroul lui Barrot apreciază că măsurile prevăzute "nu autorizează colectarea datelor legate de originea etnică sau religia persoanelor vizate".
"Recurgerea la amprentele digitale nu este sistematică şi este limitată. Pentru minori, este prevăzută doar în cazuri strict necesare, unde identificarea nu poate fi realizată în alt fel", a subliniat purtătorul de cuvânt, adăugând că Crucea Roşie şi UNICEF sunt asociate acestei iniţiative.
Recensământul a început deja în tabere de la Roma, Neapole şi Milano.
Purtătorul de cuvânt al lui Barrot a precizat totuşi că acesta va fi "atent la toate informaţiile care i-ar putea fi comunicate privind implementarea acestor măsuri".
El a cerut de asemenea "să fie informat despre încheierea recensământului, condiţiile de desfăşurare şi rezultate".
Decretele legislative trimise la Bruxelles fac parte dintr-un set de legi menite să înăsprească politica Italiei privind imigraţia, adoptate de Guvernul lui Silvio Berlusconi de la preluarea puterii în mai.
Aceste trei texte modifică aplicarea în Italia a directivelor Uniunii Europene privind reîntregirea familiei, libera circulaţie a cetăţenilor Uniunii Europene şi statutul refugiaţilor.
Italia vrea de asemenea să se poată pronunţa asupra îndepărtării imediate din ţară a unui cetăţean UE "din motive de securitate", să prelungească la 15 zile durata de reţinere a unui cetăţean UE sau să restrângă libertatea de deplasare a solicitanţilor de azil.
Planurile Guvernului italian de a preleva amprentele digitale ale adulţilor şi copiilor din taberele de romi au generat numeroase critici în Italia şi Europa de la anunţarea lor.
Parlamentul European a denunţat în iulie "un act de discriminare directă" fondat pe rasă şi origine etnică.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:41
Suferinţa continuă în Gaza: familiile îşi caută morţii sub ruine
-
astăzi, 17:12
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Scholz promite că Germania va discuta în curând cu aliaţii săi despre garanţiile de securitate pentru Ucraina / Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace