Ce este o armă nucleară strategică? Cât de distructivă poate fi o rachetă balistică intercontinentală?

Ce este o armă nucleară strategică? 

O armă nucleară strategică este un proiectil nuclear conceput pentru a fi utilizat asupra unor ţinte strategice, cum ar fi baze militare, scuturi anti-rachetă, aeroporturi, aerodromuri centre de comandă militară, fabrici de armament, rute de transport, uzine, lanţuri producătoare de alimente şi materii prime, reţele electrice,  infrastructură şi mai ales asupra zonelor foarte populate, cum ar fi oraşele.

Armele nucleare strategice sunt cele mai distructive, având peste 100 kilotone de explozibil şi produc cantităţi uriaşe de radiaţii gamma. Sunt fabricate să maximizeze distrugerile şi ca să nimicească forţa militară şi economică a unei ţări. 

Ce este o rachetă balistică intercontinentală? 

O rachetă balistică intercontinentală (ICBM) are rază de acţiune de minim 5.500 de kilometri, concepută pentru a transporta arme nucleare, termonucleare, chimice şi biologice, dar pot fi utilizate şi ca proiectile convenţionale.  

De ce SUA nu pot „părăsi” Europa. Securitatea Statelor Unite depinde de bazele şi capabilităţile americane antirachetă din continentul european. România, un stat cheie

13:20, 20 Ian. 2025

Coreea de Nord lansează o rachetă balistică în timpul vizitei lui Blinken la Seul

07:25, 06 Ian. 2025

Doar India, Rusia, Statele Unite ale Americii, Coreea de Nord, China, Regatul Unit şi Franţa posedă astfel de rachete. 

Rachtele balistice intercontinentale au o rază şi o viteză mai mare decât  rachetele balistice cu rază intermediară, rachete balistice cu rază medie, rachete balistice cu rază scurtă şi rachete balistice tactice. 

Au fost dezvoltate încă din anii 1950 după modelul rachetelor V-2 ale Germaniei Naziste. Uniunea Sovietică a fost cea care a creat prima rachetă balistică intercontinentală funcţională. În 1953, Serghei Korolyov a dezvoltat R-7, o rachetă intercontinentală capabilă să transporte bombe nucleare cu hidrogen şi a fost testată cu succes în 1957. 

Mai jos este o filmare cu testarea a două rachete balistice intercontinentale americane – LGM-30 Minuteman şi LGM-25C Titan II. 

Sovieticii s-au folosit de programul spaţial pentru a testa aceste rachete mai des – cu un R-7 au transportat primul satelit artificial pe orbită, Sputnik, în 1957, iar în 1961, un R-7 Vostok l-a transportat pe cosmonautul sovietic Yuri Gagarin în spaţiu. 

Americanii au dezvoltat prima rachetă intercontinentală tot în acelaşi an – SM-65 Atlas. Americanii au început la rândul lor să se folosească de programul spaţial pentru a-şi testa rachetele în această cursă a înarmării cu sovieticii, inclusiv rachetele Saturn care au transportat astronauţii pe Lună în cadrul programului Apollo au fost menite să demonstreze capacitatea Statelor Unite de a fabrica rachete mai puternice şi mai rapide. 

Rachetele balistice intercontinentale posedă capacitatea de a rade un întreg oraş. 

O rachetă balistică sovietică ca RT-2PM Topol/SS-25 Sickle, fabricată din 1985, poate transporta 800 de kilotone de explozibil şi să atingă viteza de 21 mach (25 000 km pe oră), având o rază maximă de 10.000 km.

Aceasta poate rade de pe faţa planetei întregul cartier Manhattan din New York City şi să producă instantaneu peste 1 milion de morţi. Radiaţiile letale pot să ajungă până în Massachusetts, fiind purtate de vânt. 

O bombă nucleară cu cantitatea echivalenta cu cea a Bombei Ţarului (50.000 de kilotone) poate să radă întreg New Yorkul de pe suprafaţa planetei şi să producă 7-8 milioane de morţi. 

Fiind cele mai periculoase arme din istoria omenirii, de aceea SUA şi URSS au semnat tratate bilaterale ABM, SALT 1, SALT 2 şi START 1  pentru a reduce stocurile de rachete intercontinentale cu încărcătură nucleară între anii 1972 şi 1991.

Ronald Reagan a conceput Iniţiativa Strategică de Apărare pentru a amplasa un scut anti-rachetă pe orbita planetei pentru a încheia epoca rachetelor balistice intercontinentale şi pentru a elimina teama de doctrina Distrugerii Reciproce Asigurate (M.A.D.), dar a fost abandonat după prăbuşirea Uniunii Sovietice. 

Iar din 2014, SUA, şi Rusia şi China, dar şi Coreea de Nord şi India dezvoltă noi rachete intercontinentale terestre tot mai distrugătoare. 

• În prezent, Federaţia Rusă deţine cele mai distructive rachete balistice intercontinentale- modelul sovietic R-36 care are o rază de acţiune de 16.000 km. Racheta R-36 este cunoscută de americani ca SS-18 SATAN. 
• Statele Unite au LGM-30 Minuteman ( rază de acţiune de 13.000 km).
• China are DF-5 (rază de acţiune 15.000 km)
• Coreea de Nord se laudă cu Hwasong-16 şi că aceasta are rază de acţiune de peste 13.000 km. 
• India are cele mai slabe rachete intercontinentale -Agni-V (8000 km rază de acţiune), dar are în dezvoltare rachete care să aibă rază de acţiune de 16.000 km. 

Mai jos este o filmare cu testarea rachetei SS-18 SATAN. 

Despre rachetele balistice intercontinentale care pot fi lansate de submarine:

• SUA şi Regatul Unit al Marii Britanii au submarine ce pot lansa rachete UGM-133 Trident II, cu 12.000 km rază de acţiune
• Federaţia Rusă dispune de submarine ce pot lansa rachete R-29RMU2 Layner, cu rază de acţiune 12.000 km
• China – JL-2  (8.000 km rază de acţiune)
• Franţa – M51 (10.000 km rază de acţiune)
• India dezvoltă K-6 (8.000 km)
• Coreea de Sud testează Hyunmoo IV-4 (500 km)