CE: Haosul produs pe aeroporturile europene este inacceptabil
„Sunt extrem de preocupat de nivelul perturbărilor pe care zăpada le-a provocat călătoriilor în Europa. Este inacceptabil şi nu ar trebui să se mai repete”, a declarat Kallas într-un comunicat.
Comisarul european a prevăzut o reuniune „în zilele următoare” a reprezentanţilor aeroporturilor europene pentru a le cere „explicaţii”.
„Ar trebui ca transporturile aeriene să fie în măsură să funcţioneze mai bine pe viitor în situaţii similare”, a declarat el.
„În ultimii ani am învăţat că ninsoarea în Europa Occidentală nu este o circumstanţă excepţională”, a declarat el, înainte de a pleda pentru o „pregătire mai bună”.
Dacă nu, a declarat el, Comisia este pregătită să prezinte măsuri legislative „cu privire la cerinţele serviciului minim pentru aeroporturi”.
Ninsorile abundente au generat debandadă în transporturile europene cu câteva zile înainte de Crăciun, numeroase avioane fiind blocate la sol pe pistele acoperite cu zăpadă, pasagerii petrecându-şi noaptea în aerogările pline, iar trenurile având întârzieri.
Mii de pasageri au fost obligaţi să îşi petreacă noaptea în aeroporturi, adeseori în paturi de campanie, cum s-a întâmplat la Frankfurt, în Germania, sau la Roissy, în apropiere de Paris.